Altele

Deschamps, antrenorul Franței: "Sunt lucruri de corectat, dar am făcut şi lucruri bune"

Didier Deschamps
Didier DeschampsIPA, Independent Photo Agency / Alamy / Profimedia
Didier Deschamps, selecționerul Franței, a declarat după eşecul cu Spania (4-5) din semifinala Ligii Națiunilor de la Stuttgart, că sunt lucruri de îmbunătățit în prestația echipei, dar a lăudat reacția jucătorilor săi care au revenit de la 1-5 la 4-5.

"E un sentiment amestecat, sunt multe lucruri bune de reținut. Nu trebuie să arunci totul la gunoi, chiar dacă atunci când primeşti cinci goluri, este pentru că nu ai făcut totul cum trebuie. Primele noastre douăzeci de minute au fost foarte bune, am avut mai multe ocazii decât adversarii noştri. Apoi, la începutul reprizei secunde, am primit două goluri, dar în ciuda scorului mare, am continuat pe drumul nostru, creând ocazii şi marcând goluri. I-am făcut să tremure la final. Sunt lucruri de corectat, dar am făcut şi lucruri bune. Am fost pedepsiți pentru că ne confruntam cu o echipă de nivel foarte înalt, iar ei au fost foarte eficienți", a declarat Deschamps într-o conferință de presă.Deschamps s-a concentrat în special pe numeroasele absențe care au handicapat apărarea franceză: Dayot Upamecano, William Saliba şi Jules Kounde.

Întrebat despre diferența față de înfrângerea suferită împotriva echipei La Roja în semifinalele EURO 2024 (1-2), Deschamps a explicat că "nu a fost acelaşi meci. Am avut meritul de a avea mai mult control asupra jocului, am terminat cu mai multe ocazii. Diferența constă în eficiență".

Franța va întâlni Germania, duminică la Stuttgart, pentru locul trei al Ligii Națiunilor.

Campioana europeană Spania a dominat jocul şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar s-a relaxat şi a permis vicecampioanei mondiale să revină şi să reducă din diferență.

Nico Williams (22), Mikel Merino (25), Lamine Yamal (54 - penalty, 67) şi Pedri (55) au marcat pentru iberici, în timp ce golurile francezilor au fost reuşite de Kylian Mbappe (59 - penalty), Ryan Cherki (79), Dani Vivian (84, autogol) şi Randal Kolo Muani (90+3).