Cine a decis introducerea numerelor pe echipamente?
Numerele pe spate erau deja folosite la cursele de cai și în ciclism în anii 1850. Fotbalul s-a născut însă fără ele.
Primele dovezi ale folosirii lor în cel mai popular sport din lume datează din 1904, când au fost utilizate de echipe din Noua Zeelandă și Australia.

Cum au făcut All Blacks un cadou fotbalului
În septembrie 1894, două echipe de rugby din Noua Zeelandă – Tanaki și Canterbury – au purtat numere pe tricouri și le-au oferit spectatorilor cartonașe pentru a-i putea identifica pe jucători pe teren. Ideea a fost pe placul fanilor.
În 1897, All Blacks – naționala de rugby a Noii Zeelande – a făcut un turneu în țara vecină, cu numere pe spate. Ideea a fost copiată imediat de rugby-ul australian și a ajuns câțiva ani mai târziu și în fotbalul local.
Când au fost preluate în fotbal, numerele nu indicau pozițiile jucătorilor.
Unul dintre primele sisteme îl ignora inclusiv pe portar – acesta nu avea niciun număr, în timp ce jucătorii de câmp purtau numere de la 1 la 10.

Primul meci internațional cu numere
Pe 17 iunie 1922 a avut loc prima partidă din istorie între două naționale care au purtat tricouri numerotate. A fost, desigur, duelul dintre Australia și Noua Zeelandă.
Australienii au primit numere distribuite în ordine alfabetică – atacantul Bratton, de exemplu, a purtat tricoul cu numărul 1.
Acest meci amical a fost unul pionier, deoarece FIFA a impus abia la Cupa Mondială din 1950, găzduită de Brazilia, folosirea numerelor pe tricourile echipelor naționale.
Sistemul alfabetic al Australiei a fost folosit timp de multe decenii. La Cupa Mondială din 1974, Olanda l-a avut pe portarul Jan Jonbloed cu tricoul 8, în timp ce portarul emblematic Fillol a purtat numărul 5 pentru Argentina, campioană mondială în 1978, și numărul 7 la Cupa din 1982. Naționala Argentinei a făcut o excepție pentru Maradona, care a putut purta numărul 10 în 1982 și 1986.
Abia la Cupa Mondială din 2010 FIFA a stabilit că tricoul cu numărul 1 trebuia să-i revină portarului.

Ideea prinde în Anglia
Țara care a inventat fotbalul modern a întârziat să adopte noutatea, deși existaseră deja experimente izolate pe teritoriul ei încă din 1914. Legendarul antrenor Herbert Chapman, de la Arsenal, a fost unul dintre susținătorii numerelor, dar a reușit să promoveze „noutatea” abia în 1928, într-un meci cu Sheffield Wednesday. În același an, Chelsea și Swansea au purtat, de asemenea, numere pe spate.
Cele patru echipe engleze au fost primele despre care se știe că au atribuit numerele în funcție de poziția tactică a jucătorilor. În sistemul 2-3-5 al vremii, fundașii jucau cu numerele 2 și 3, mijlocașii cu 4, 5 și 6, iar atacanții purtau numerele de la 7 la 11 – de aceea tricoul cu numărul 9 a devenit până astăzi sinonim cu atacantul central.
În 1929, Chelsea realiza deja turnee cu numere pe spate și a contribuit la popularizarea practicii în America de Sud. Argentina experimenta însă folosirea numerelor încă din 1923, când o echipă scoțiană numită Third Lanark – astăzi desființată – a dus ideea peste ocean.

Prima mare finală în care echipele au purtat numere a fost Cupa Angliei din 1933. Everton a jucat cu numerele de la 1 la 11, în timp ce Manchester City a purtat numerele de la 12 la 22.
În 1938, Federația Engleză (FA) a aprobat o propunere prezentată de un – atenție – neozeelandez (!) care era membru al forului și a oficializat folosirea numerelor pe tricouri. Inițial, ideea era cea din Oceania: numerotarea jucătorilor de câmp de la 1 la 10, fără atribuirea unui număr portarului.
În anul următor, liga engleză de fotbal a făcut obligatorie și ea purtarea numerelor pe spate, incluzându-i însă și pe portari. Pentru a evita existența a două sisteme diferite, FA a adoptat în cele din urmă modelul ligii.
Serie A din Italia a adoptat oficial numerele tot în 1939, cu un deceniu înaintea Franței și Spaniei.

Brazilia a schimbat rolul fundașilor laterali și al tricoului cu numărul 10
În Brazilia, numerotarea oficială a tricourilor a fost introdusă cu doi ani înaintea Cupei Mondiale din 1950, găzduită de această țară.
Deși există dovezi izolate că Fluminense a jucat cu numere în 1944, Campionatul Carioca din 1948 a fost prima competiție oficială din Brazilia în care toți jucătorii de pe teren au purtat numere.
Tot fotbalul brazilian a fost cel în care tricoul cu numărul 10 a devenit sinonim cu mijlocașul, iar fundașii laterali au primit numere specifice. Totul s-a întâmplat datorită legendarului antrenor Flávio Costa, care a pregătit naționala Braziliei în anii 1940 și 1950.
Costa și-a scris numele în istoria lui Flamengo, unde a dezvoltat un sistem cunoscut drept Diagonală – predecesorul sistemului 4-2-4, care avea să facă istorie cu naționala. În Diagonală, mijlocașii coborau pentru a ocupa spațiile de lângă fundași, consolidând o linie defensivă cu numerele – de la dreapta la stânga – 4, 2, 3 și 6.

Schimbarea tactică explică de ce numărul 4 a ajuns să identifice fundașul dreapta în Brazilia, în timp ce numărul 6 a fost asociat cu fundașul stânga. Tricoul cu numărul 4 purtat de Carlos Alberto Torres la Cupa Mondială din 1970 și numărul 6 al lui Roberto Carlos sunt exemple emblematice ale acestei moșteniri. Cu timpul, ordinea numerelor în sistemul 4-4-2 s-a schimbat, iar fundașul dreapta a primit numărul 2, devenit etern prin Cafu.
În schimb, numărul 10, asociat inițial cu atacantul interior din stânga în sistemul 2-3-5, a ajuns să reprezinte principalul coordonator ofensiv al formației braziliene clasice.
Destinul i-a oferit numărul 10 lui Pelé – de două ori
Numărul 10 a căpătat prestigiu datorită lui Pelé, care a primit acest tricou din întâmplare. Când și-a început cariera la Bauru Atlético Clube, Regele juca cu numărul 8 (uneori cu 9).
Tricoul cu numărul 10 i-a ajuns pentru prima dată în brațe la câteva luni după sosirea la Santos. Mijlocașul stânga Válter Vasconcelos, numărul 10 incontestabil al lui Peixe în 1956, a suferit o accidentare foarte gravă la finalul acelui sezon, iar Pelé i-a moștenit numărul la începutul lui 1957.
La debutul pentru națională, pe 7 iulie 1957, Pele a purtat tricoul cu numărul 13 împotriva Argentinei. La scurt timp, a primit numărul 8 al echipei Braziliei – și probabil ar fi jucat cu acest număr la prima sa Cupă Mondială.
Totuși, înaintea Cupei Mondiale din 1958, Confederația Braziliană a uitat să trimită la FIFA numerele jucătorilor din națională, iar forul internațional a ajuns să atribuie numerele, oarecum la întâmplare, fotbaliștilor brazilieni.
Fundașul Zózimo a primit numărul 9, portarul Gilmar numărul 3, iar Pelé... tricoul cu numărul 10. Restul e istorie.

Povestea a făcut înconjurul planetei și a fost modelată de fiecare regiune. Oceania a fost pionieră în introducerea tricourilor numerotate, Anglia a popularizat practica, iar Brazilia a schimbat relația dintre număr și tactică.
Dacă nu ar fi existat All Blacks, un antrenor încăpățânat de la Arsenal și un tehnician creativ de la Flamengo, Cristiano Ronaldo ar putea juca astăzi cu un număr diferit la fiecare meci, Maradona ar fi cunoscut drept „El Dos”, iar Pelé ar fi rămas în istorie cu tricoul cu numărul 13.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

