Selecționata pregătită de Mircea Diaconescu, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2009, a fost repartizată într-o grupă K din care mai fac parte Mexic, Camerun și Venezuela.
Turneul final va fi găzduit de Qatar în perioada 19 noiembrie - 13 decembrie și va reuni 48 de reprezentative, împărțite în 12 grupe a câte patru echipe. Pentru România, aceasta va fi prima participare la Campionatul Mondial U17.
Cum a ajuns România la Mondial
România s-a calificat la Campionatul Mondial U17 după parcursul din ultima fază a preliminariilor pentru EURO 2026, în care a încheiat printre cele mai bune echipe clasate pe locurile secunde.
Tricolorii au învins Islanda, scor 5-2, și Portugalia, scor 1-0, dar au pierdut meciul decisiv cu Italia, gazda miniturneului de calificare, scor 1-2.
Cum arată componența grupelor la Mondialul U17
Conform regulilor FIFA, organizatorii au încercat, pe cât posibil, să evite repartizarea în aceeași grupă a două reprezentative din aceeași confederație.
