Francezul a bifat debutul în confruntarea din Cupa Portugaliei, disputată în deplasare cu Sporting CP, pierdută de AFS cu 2-3. Intrat pe teren în minutul 56, în locul lui Diego Duarte, Baroan nu a reușit să ducă partida până la capăt.
Accidentare gravă în prelungiri, după un duel cu Luis Suarez
Meciul a ajuns în prelungiri, iar chiar în primul minut al acestora, Baroan a fost implicat într-o ciocnire cu Luis Suarez, atacantul lisabonezilor. Impactul a avut urmări dramatice: jucătorul lui AFS a rămas întins pe gazon, cu dureri evidente.
Intervenția echipelor medicale a fost imediată. Fotbalistul a fost scos pe targă, în aplauzele publicului și sub privirile îngrijorate ale colegilor, imaginile de pe stadion sugerând o accidentare care l-ar putea ține departe de teren o perioadă îndelungată.
Comunicat oficial AFS: Baroan, internat la Lisabona
Clubul portughez a transmis rapid un punct de vedere, citat de presa locală:
”Jucătorul Antoine Baroan, care astăzi a debutat pentru AFS, a suferit o fractură la piciorul stâng în timpul meciului din această seară cu Sporting.
”Jucătorul a fost stabilizat de echipele medicale prezente la stadion și a fost transportat imediat la Spitalul de São José din Lisabona pentru investigații și pentru continuarea procesului de stabilizare.
”El va petrece noaptea în această unitate, urmând ca mâine să fie transportat la Spitalul din Famalicão, iar ulterior va intra sub supravegherea departamentului medical al AVS Futebol SAD”.

Parcursul lui Baroan: Rapid, apoi ultimul loc din Portugalia
Înainte de mutarea la AFS, Antoine Baroan fusese scos din lotul Rapidului de Constantin Gâlcă, pe fondul unor probleme disciplinare. Ulterior, atacantul a ajuns la formația portugheză, aflată pe ultimul loc în campionat.
Pentru giuleșteni, Baroan a adunat 15 apariții și a înscris de două ori. De-a lungul carierei, fotbalistul francez a mai evoluat la Niort, Botev Plovdiv, Winterthur și Ludogorets.
