Altele

Zeljko Kopic, înainte de derby-ul cu FCSB: "Nu luăm în calcul că vor juca sub nivelul obişnuit"

Zeljko Kopic
Zeljko KopicČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, este conştient de faptul că rivala FCSB nu traversează cea mai bună perioadă, dar afirmă că pregăteşte derby-ul de sâmbătă, de pe Arena Națională, ca şi când adversarii ar fi în vârf de formă.

"Derby-ul este întotdeauna un derby şi ei au calitate, asta e evident. Cu siguranță acum nu sunt în cea mai bună formă, dar vor fi foarte motivați. Noi nu luăm în calcul că vor juca sub nivelul lor obişnuit. Noi pregătim meciul în cel mai serios mod posibil şi mă aştept ca ambele echipe să fie foarte motivate mâine, să fie luptă. În fața suporterilor noştri am jucat meciuri bune, dar nu am obținut rezultatele pe care le aşteptam. Mâine este o altă oportunitate să dăm totul pe teren pentru puncte şi pentru victorie. Faptul că nu traversăm o perioadă bună ne motivează, ne împinge la limită ca să încercăm să schimbăm lucrurile. Ştim că FCSB a dominat recent campionatul, a avut şi sezonul trecut un parcurs bun în competițiile europene. N-au început nici ei în cel mai bun mod sezonul, dar e treaba noastră să fim concentrați doar pe jocul nostru şi să dăm totul pe teren ca să schimbăm lucrurile", a declarat Kopic.

Tehnicianul croat pune forma slabă a celor de la FCSB pe seama faptului că au jucat foarte multe meciuri în sezonul trecut: "Cei de la FCSB nu sunt în cea mai bună formă, nu sunt conectați ca în sezonul trecut. Teoria mea este că au jucat multe meciuri în sezonul trecut, n-au avut timp de odihnă, au început devreme cu Supercupa şi meciurile din cupele europene, sunt puțin dezechilibrați. Dar mai devreme sau mai târziu îşi vor reveni, pentru că au calitate".

În ceea ce priveşte lotul său de jucători, Kopic a afirmat că aşteaptă în continuare câteva transferuri.

"Este adevărat că toți vorbim despre nevoia de noi jucători, dar jucătorii pe care îi căutăm, pe posturile respective şi cu calitatea de care avem nevoie, nu sunt uşor de adus. Unii dintre ei încă aşteaptă alte oportunități. Dar cred că în curând ne vom completa lotul. Analizăm jucători, analizăm piața şi încercăm să găsim cele mai bune opțiuni. Ştim jucătorii de calitate care pot creşte nivelul echipei, dar nu este uşor să îi aduci. Suntem în proces de creştere. Am adus jucători tineri, avem un mix bun. Trebuie să ne conectăm puțin mai mult, dar sunt mulțumit de ce avem acum. Cu câteva transferuri în plus, voi fi foarte mulțumit de echipă", a mai spus Kopic.

El are încredere că Alexandru Musi, transferat de la FCSB, va fi foarte motivat să evolueze bine împotriva fostei sale formații: "Desigur, Musi va încerca să demonstreze din nou ce poate. N-a jucat prea mult în ultima vreme şi, dacă va fi pe teren, pentru el şi pentru ceilalți jucători este o oportunitate să se afirme. Sigur că va fi motivat dacă va juca".

Echipa de fotbal Dinamo va întâlni formația FCSB, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 4-a a Superligii.