Altele

Viorel Moldovan, OUT din Giulești! Ruptură oficializată la Rapid

Viorel Moldovan
Viorel MoldovanLucian Alecu / Alamy / Profimedia
Clubul a anunțat oficial despărțirea de Viorel Moldovan, care a ocupat funcția de președinte timp de un singur sezon. Deși inevitabilul era anticipat de câteva luni, anunțul a venit astăzi, confirmând plecarea fostului atacant din Giulești.

Rapidul a transmis printr-un comunicat că despărțirea s-a produs de comun acord, invocând dorința lui Moldovan de a petrece mai mult timp cu familia ca principal motiv.

Cu toate acestea, informații din culise sugerează că decizia de a-l înlătura ar fi fost luată de acționarul majoritar, Dan Șucu, încă de acum câteva luni, fiind comunicată lui Moldovan încă de la finalul stagiunii trecute.

Plecarea lui Viorel Moldovan vine la doar o zi după numirea lui Mauro Pederzoli în funcția de director sportiv.

Italianul ocupă un post care, conform speculațiilor, ar fi fost inițial rezervat lui Cristi Săpunaru, scos din schemă după presupusul scandal legat de "alcool" în vestiar.

Mandatul lui Viorel Moldovan la Rapid se încheie astfel după mai puțin de un an, marcând o perioadă scurtă în administrația giuleșteană. 

Mesajul Rapidului

”FC Rapid anunță încheierea colaborării cu Viorel Moldovan, cel care a ocupat funcția de președinte al clubului în sezonul recent încheiat. Decizia de a încheia acest capitol a fost luată de comun acord, cu gândul la ceea ce este mai potrivit atât pentru club, cât și pentru Viorel Moldovan, aflat într-un moment în care dorința sa este de a se concentra mai mult pe viața personală.

Fost jucător emblematic în Giulești și antrenor al Rapidului, Viorel Moldovan a fost, este și va rămâne aproape de culorile alb-vișinii. Îi mulțumim pentru tot ce a oferit Rapidului – în toate rolurile pe care le-a avut – și îi dorim mult succes în continuare”, a transmis Rapid, pe site-ul oficial.

”După o perioadă intensă, cu multe provocări și momente speciale, a venit momentul să îmi iau rămas bun de la FC Rapid. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și urez mult succes conducerii! Sper să se obțină performanțele dorite de club și de toți cei care iubesc Rapidul” a spus și Viorel Moldovan