Altele

VIDEO: Hattrick-ul lui Stoica, intrat la pauză, decide duelul Sepsi - Hermannstadt

Ianis Stoica a marcat primul său hattrick din carieră la nivel de seniori
Ianis Stoica a marcat primul său hattrick din carieră la nivel de senioriFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sepsi OSK și Hermannstadt au deschis runda cu numărul 27 din Superliga României

Sepsi OSK - Hermannstadt 2-3

Duelul de la Sfântu Gheorghe a fost unul extrem de animat în partea secundă, atunci când au fost marcate toate cele cinci goluri ale partidei.

Introdus la pauză de Marius Măldărășanu, Ianis Stoica s-a dovedit a fi cartea câștigătoare pentru Hermannstadt: atacantul în vârstă de 22 de ani a făcut dubla în doar două minute (51, 53).

În urma unui corner, covăsnenii au redus din diferență prin puternicul stoper maghiar Mark Tamas (64).

Rezumat full:

Sergiu Buș, un alt jucător venit de pe bancă, a semnat un assist la prima sa atingere de balon. Scăpat pe contraatac, Buș i-a pasat decisiv lui Stoica, cel din urmă învingându-l pentru a treia oară în această partidă pe portarul Niczuly.

Pentru Ianis Stoica a fost primul său hattrick din carieră la nivel de seniori.

Note
NoteFlashscore

Cu toate astea, ultimul cuvânt l-au avut tot cei de la Sepsi, Florin Ștefan transformând cu un șut puternic în poarta lui Căbuz după o pasă venită de la Oberlin.

Stats
StatsOpta by Stats Perform

Cu trei etape rămase de disputat din sezonul regulat, Sepsi are emoții în ceea ce privește prinderea unui loc de play-off. Elevii lui Vali Suciu rămân pe poziția 7, cu 37 de puncte, la două lungimi distanță de Rapid, ultima echipă care prinde play-off-ul, giuleștenii urmând să dispute etapa 27 în compania celor de la FC Botoșani.

De partea cealaltă, sibienii lui Marius Măldărășanu rămân pe locul 9, cu 32 de puncte.