Altele

”Victorie” a lui Andrei Gheorghiță în fața fostei echipe. FCSB are mână liberă să acționeze

Andrei Gheorghiță sărbătorește câștigarea titlului Superligii 2024/2025 alături de FCSB
Andrei Gheorghiță sărbătorește câștigarea titlului Superligii 2024/2025 alături de FCSBCosmin Iftode / Alamy / Profimedia
Comisia de Recurs a decis încetarea raporturilor contractuale dintre Andrei Gheorghiță (23 de ani) și clubul Poli Iași, ca urmare a litigiului deschis recent de jucător din cauza restanțelor salariale.

Hotărârea a fost pronunțată în ședința din 17 iulie (joi). Conform deciziei, Poli Iași are posibilitatea de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de 21 de zile de la comunicare.

Fragment din decizia oficială a Comisiei de Recurs

GHEORGHIȚĂ ANDREI COSMIN vs. CSM POLITEHNICA IAȘI – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Admite recursul. Modifică în parte Hotărârea CNSL nr. 47/07.05.2025. Constată încetate raporturile contractuale dintre părți în temeiul art. 18.10. lit. ) teza a III-a din RSTJF.

Obliga clubul la plata cheltuielilor de judecată fond și recurs către jucător. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurată. Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS în termen de 21 zile de la comunicare. Pronunțată azi, 17.07.2025, în ședință nepublică, la sediul LPF.”

Andrei Gheorghiță poate deveni permanent jucătorul lui FCSB

Decizia îl transformă pe Andrei Gheorghiță în jucător liber de contract, aspect important în contextul în care FCSB și-a manifestat interesul pentru un transfer definitiv în această vară.

Clubul bucureștean ar fi trebuit să achite 280.000 de euro către Poli Iași pentru transfer, după ce anterior a plătit 120.000 de euro pentru împrumutul său.

Odată cu rezilierea contractului, FCSB ar putea legitima jucătorul fără a mai achita o sumă de transfer către clubul moldovean, retrogradat recent în Liga a 2-a.