Informația a fost confirmată și de președintele clubului, Cornel Șfaițer, care a spus că se va întâlni cu Miriuță în cursul zilei de marți.
"Vasile Miriuță vine la Iași în această după-amiază (n.r. marți). Am vorbit de două ori la telefon, ne-am pus de acord să ne întâlnim la Iași. Nu cred că vor fi probleme, a fost și dorința lui să ne vedem față în față.
Una dintre condiții a fost să lucreze cu staff-ul nostru, să vină doar el. Azi vom definitiva celelalte lucruri pentru ce avem de făcut în continuare", a declarat Șfaițer pentru GSP.
Vasile Miruță se afla sub contract cu Sănătatea Cluj, formație din Liga 3, unde ocupa funcția de director sportiv. În cariera sa, Miriuță le-a antrenat, printre altele, pe Energie Cottbus, Dinamo București, CFR Cluj și Hermannstadt.
Înlocuitor pentru Săndoi
Ieșenii au rămas fără antrenor după demiterea lui Emil Săndoi.
În urma înfrângerii de pe teren propriu cu Hermannstadt (0-2), Poli Iași a decis să întrerupă colaborarea cu Emil Săndoi. Moldovenii au avut parte de un program dificil în ultimele cinci etape, jucând cu Farul, Dinamo, FCSB, Rapid și Hermannstadt. Singurul rezultat pozitiv din această serie a fost rezultatul de egalitate cu echipa lui Gheorghe Hagi.