Altele

Val de schimbări la Farul: Zicu începe mandatul cu o ”curățenie” în lot

Ianis Zicu (centru) la antrenament
Ianis Zicu (centru) la antrenamentFarul Constanța
Farul Constanța s-a reunit miercuri, 12 iunie, marcând începutul unei noi etape sub comanda antrenorului Ianis Zicu, numit recent la cârma echipei. Jucătorii s-au întors din vacanță și au efectuat primul antrenament pe stadionul din Ovidiu.

Revenirea la pregătiri a fost însoțită și de o serie de decizii ferme din partea conducerii. Nouă jucători au fost scoși din schemă, semn că Zicu și staff-ul său vor să aducă un suflu proaspăt în vestiar. Lista celor care nu vor mai îmbrăca tricoul alb-albastru este una consistentă și include atât fotbaliști cu contracte încheiate, cât și nume înlăturate din considerente tactice.

Printre cei care și-au încheiat oficial contractul cu Farul se numără Denis Alibec, care a acceptat o ofertă din partea FCSB, Daniel Kiwinda, Dragoș Nedelcu, Ionuț Vînă și Reginaldo.

Pe de altă parte, clubul a decis să renunțe și la Fabinho, Gabi Iancu, Mihai Bălașa și Carlo Casap, aceștia nemaifiind doriți de noul antrenor și au acceptul de a-și căuta o altă echipă.

Primele sosiri

Farul nu s-a limitat doar la plecări. Până în acest moment, au fost deja aduși trei fotbaliști: Andrei Dorobanțu, un fundaș dreapta de 20 de ani, Robert Sălceanu, fundaș stânga de 19 ani, și Jakub Vojtus, un atacant în vârstă de 31 de ani cu experiență pe plan internațional.