Petrolul Ploiești - UTA Arad 1-2
UTA obține o victorie importantă la Petrolul, acesta fiind primul succes în deplasare din acest sezon. Arădenii rămân neînvinși în primele patru etape și urcă pe primul loc, la egalitate de puncte cu Farul (10pct).

Ploieștenii au deschis scorul în minutul 25. Grozav a trimis un șut bun din afara careului și l-a pus în dificultate pe Iliev, care a respins greu în lateral. Atacantul grec Doumtsios a urmărit bine faza și a reușit să ajungă primul la minge și să înscrie primul său gol în campionatul României.
Deși nu a contat prea mult în ofensivă, UTA a reușit să marcheze la primul șut pe poartă. Cu trei minute înainte de pauză, Tzionis centrează perfect din banda stângă și Costache reia cu capul imparabil. Acesta a fost al doilea gol marcat de Costache în acest sezon.

După fix o oră de joc, arădenii au purtat un contraatac letal în doi. Roman și Tzionis au scăpat doi contra unu, șutul atacantului cipriot fiind însă blocat de Bălbărău. Mingea a ricoșat la Roman, care nu a dat greș și a adus-o pe UTA în avantaj.
UTA are trei victorii în primele patru runde și este neînvinsă încă sub conducerea lui Adrian Mihalcea. În următoarea etapă, arădenii joacă pe teren propriu cu Farul lui Ianis Zicu, care la rândul lor sunt neînvinși.
Petrolul rămâne cu o singură victorie în primele patru runde și va juca în următorea rundă pe terenul lui U Cluj.