Relația dintre cele două galerii s-a consolidat de-a lungul anilor, suporterii asistând împreună atât la confruntările directe, cât și la alte partide ale celor două formații. Ultimul astfel de episod a avut loc în noiembrie 2025, la un amical disputat la Arad și câștigat de Corvinul cu 2-1.
”Dorim să păstrăm astfel o tradiție începută cu mulți ani în urmă, aceea de a transforma fiecare meci direct dintre cele două cluburi într-o adevărată sărbătoare a prieteniei. Fotbalul și fenomenul ultras ne-a unit și, în urmă cu 20 de ani, au pus bazele unei legături care a devenit mai mult decât o simplă prietenie între două galerii”, au transmis suporterii.
Peste 1.000 de hunedoreni sunt așteptați la Arad
Cele două galerii vor să lase rivalitatea sportivă pe teren și au anunțat o atmosferă în care ”pentru 90 de minute, scorul nu va conta”. Peste 1.000 de suporteri ai Corvinului sunt așteptați să participe alături de fanii arădeni.
Partida le găsește pe cele două echipe în situații diferite după primele cinci etape. UTA ocupă penultimul loc, cu două puncte și fără victorie, în timp ce nou-promovata Corvinul este pe poziția a șasea, cu opt puncte.
În etapa precedentă, UTA a pierdut cu 2-1 pe terenul Universității Cluj, în timp ce hunedorenii au învins CFR Cluj cu 3-0.
Meciul marchează și reîntâlnirea celor două formații pe prima scenă după o pauză îndelungată. Precedentele confruntări în primul eșalon au avut loc în sezonul 1981/1982: 1-1 la Arad și 3-2 pentru Corvinul la Hunedoara. La finalul acelui sezon, UTA a retrogradat de pe penultimul loc.
