„Antoni Ivanov este noul jucător al clubului UTA. Mijlocaşul bulgar a semnat un contract până la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire. Bine ai venit la UTA, Antoni!”, se arată pe site-ul arădenilor.
În vârstă de 30 de ani, Ivanov evoluează ca mijlocaş central şi are o experiență importantă în fotbalul românesc, unde a mai îmbrăcat tricourile formațiilor Gaz Metan Mediaş, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Dinamo Bucureşti, FC Botoşani şi FC Hermannstadt.
De-a lungul carierei sale a mai jucat la formațiile Ludogoreț II, Spartak Pleven, Sozopol, Montana, Septemvri Sofia şi Loko Sofia.
Tot vineri, arădenii au anunțat rezilierea contractului portarului Arpad Tordai. „UTA și portarul Arpad Tordai au ajuns, în această dimineață, la un acord privind încetarea colaborării”, au precizat reprezentanții clubului.
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

