Deși s-a aflat în discuții avansate cu Petrolul Ploiești, mutarea nu s-a mai concretizat. Perianu a reziliat contractul cu gruparea roș-albastră și, în aceeași zi, ar fi ajuns la un acord cu CFR Cluj. Conform informațiilor Gsp.ro, noul angajament este valabil pentru următoarele trei sezoane, iar salariul lunar al jucătorului se ridică la aproximativ 8.000 de euro.
Venirea lui Perianu la CFR Cluj vine într-un moment în care antrenorul Dan Petrescu are nevoie urgentă de întăriri, din cauza multiplelor probleme de lot. Accidentările lui Muhar și Emerllahu au lăsat echipa descoperită în zona mediană, iar sosirea fostului mijlocaș al FCSB-ului pare să răspundă acestei nevoi.
În paralel, clubul din Gruia a reușit să-l transfere și pe Tidiane Keita, jucător venit de la Petrolul Ploiești, tot pentru postul de mijlocaș defensiv.
Parcursul lui Perianu și ratarea afirmării la FCSB
Ovidiu Perianu a fost crescut în academia FCSB și a făcut pasul la echipa mare în 2020. Cu toate acestea, nu a reușit să se impună în lotul primei echipe. De-a lungul ultimilor ani, a fost împrumutat la mai multe formații din Liga 1 și Liga 2: FC Botoșani, Chindia Târgoviște, Universitatea Cluj, FC Buzău și Unirea Slobozia.

Oficialii roș-albaștrilor sperau într-o eventuală revenire de formă care să îl mențină în planurile echipei, însă a intrat în dizgrația lui George Becali și a ieșit din calculele campioanei.
În cei cinci ani petrecuți sub contract cu FCSB, Perianu a adunat 48 de apariții fără să reușească vreun gol sau pasă decisivă. Conform ultimelor estimări publicate de site-urile de specialitate, valoarea de piață a mijlocașului era de 650.000 de euro.