Altele

Universitatea Craiova se revoltă după arbitrajul de la Arad: "Trimiteți câte adrese vreți, noi trimitem arbitrii!”

Universitatea Craiova se revoltă după arbitrajul de la Arad: "Trimiteți câte adrese vreți, noi trimitem arbitrii!”
Universitatea Craiova se revoltă după arbitrajul de la Arad: "Trimiteți câte adrese vreți, noi trimitem arbitrii!”Profimedia
Universitatea Craiova a publicat o scrisoare deschisă prin care și-a anunțat nemulțumirea față de arbitrajul din partida cu UTA din prima etapă a noului sezon. Reamintim că oltenii au condus cu 3-0, însă au fost egalați de arădeni cu două goluri marcate în minutele de prelungire (90+4 și 90+13).

Meciul de la Arad a fost oficiat la centru de Marian Barbu, în timp ce în camera VAR s-au aflat Andrei Chivulete și Vasile Marinescu.

Centralul a fost contestat de mai multe ori de reprezentanții Universității Craiova, care îi impută acestuia mai multe puncte pierdute în sezonul precedent. 

Pentru a atrage atenția asupra greșelilor comise împotriva Univ. Craiova, jucătorii vor purta la următoarele partide banderole negre pe care va fi imprimat mesajul: "Interzis la titlu prin decizia Președintelui CCA".

Scrisoarea deschisă publicată de Univ. Craiova

"Stimate domnule Kyros Vassaras, 

Stimați membri ai Comisiei Centrale a Arbitrilor, 

În sezonul trecut, clubul Universitatea Craiova a adresat în mod repetat scrisori oficiale către Comisia Centrală a Arbitrilor, semnalând cu date concrete și argumente clare erorile flagrante de arbitraj care s-au repetat împotriva echipei noastre. Am crezut, în naivitatea noastră, că în fața adevărului exprimat civilizat și instituțional, răspunsul va fi măcar o tentativă de reflecție și corectare.

În schimb, ceea ce am primit a fost o demonstrație de forță. În chiar prima etapă a noului sezon competițional, CCA a ținut să transmită un mesaj puternic și ostentativ: „Trimiteți câte adrese vreți, noi trimitem arbitrii!”. Mesajul a fost transmis prin delegarea la meciul UTA Arad – Universitatea Craiova a arbitrului Marian Barbu, unul dintre cei doi arbitri cu care echipa noastră a pierdut cele mai multe puncte în ultimele două sezoane.

Este imposibil ca această delegare să fi fost întâmplătoare. Mai ales că, cu doar șase zile înainte, un ziar important de sport – ProSport – publica un articol detaliat intitulat „Universitatea Craiova a pierdut aproape o treime din puncte în ultimele două sezoane cu doar doi arbitri la centru”, referindu-se explicit la Marian Barbu și Marcel Bîrsan (https://www.prosport.ro/.../descoperire-uluitoare...).

Cu toate acestea, CCA a decis, cinic și provocator, să-l trimită exact pe Marian Barbu la centru. Rezultatul? Două greșeli grave, cu impact direct asupra rezultatului final:

• Min 16: arbitrul Marian Barbu îl avertizează pe Ștefan Baiaram pentru simulare, în ciuda faptului că imaginile arată clar un fault în careu. A fost necesară intervenția VAR-ului pentru ca lovitura de pedeapsă să fie acordată – o eroare care, în absența tehnologiei, ar fi avut consecințe directe și ireversibile asupra scorului. 

• Min 79: Barbu acordă un penalty pentru UTA la o fază la care jucătorul nostru, Stevanovic, face o alunecare pentru a bloca mingea, atacul nefiind nici imprudent, nici violent. Este exact genul de fază despre care chiar Președintele CCA, domnul Kyros Vassaras, declara public acum cinci luni: „Recomandarea mea este să nu mai dictați penalty în astfel de situații.” (https://www.digisport.ro/.../kyros-vassaras-a-dat...).

Că arbitrii nu doar că greșesc împotriva noastră, dar o fac sistematic, sub ochii și cu girul conducerii CCA. În loc să protejeze competiția, domnul Vassaras pare mai preocupat să își protejeze oamenii. Iar noi, cei care vrem să ne batem cinstit pentru titlu, devenim victimele unui climat tot mai greu de ignorat. 

Oare nu chiar această succesiune de erori alimentează percepția, tot mai des invocată în presă, că unele echipe sunt arbitrate cu mai multă înțelegere decât altele?

Dacă aceste erori recurente vor continua, clubul Universitatea Craiova va răspunde: 

Începând cu următoarele meciuri, echipa va intra pe teren cu banderole negre pe braț, pe care va fi inscripționat mesajul: Interzis la titlu prin decizia Președintelui CCA.

Nu mai cerem explicații, nu mai așteptăm promisiuni. Cerem doar un singur lucru: lăsați-ne să ne jucăm șansa corect, pe teren. Restul îl judecă suporterii, fotbalul, și – la un moment dat – istoria.

Cu respectul cuvenit competiției, dar și cu indignarea legitimă a unei echipe abuzate constant, Universitatea Craiova",, se arată în scrisoarea transmisă public de olteni.