Universitatea Craiova - FC Argeș 0-1
Oaspeții au lovit la primul contraatac important. Luvambo a gestionat excelent acțiunea și i-a trimis mingea în centru lui Pîrvu, care a finalizat spectaculos, direct în vinclu.
Craiova a preluat inițiativa după gol, însă a avut dificultăți în a desface defensiva bine organizată a echipei lui Bogdan Andone. Ștefan Baiaram a pătruns în careu în minutul 26, dar a ratat complet execuția, iar Alexandru Cicâldău a irosit o oportunitate și mai bună două minute mai târziu, când a trimis pe lângă poartă.
David Matei a încercat și el poarta de la distanță înaintea pauzei, fără succes, astfel că FC Argeș a intrat la vestiare cu avantaj minim.
Craiova a ratat două ocazii uriașe după pauză
Filipe Coelho a reacționat la pauză și l-a introdus pe Carlos Mora în locul lui Samuel Teles, iar schimbarea a adus mai multă energie în jocul ofensiv al gazdelor.
Oltenii au început repriza secundă cu o serie de ocazii. Matei a trimis cu capul pe lângă poartă, iar în minutul 48 Cătălin Căbuz a intervenit la șutul lui Elisor. Mingea a rămas în zona periculoasă, însă Sadriu s-a opus încercării lui Matei.
Cea mai mare ratare a Craiovei a venit în minutul 54. Mora a trimis o centrare deviată în careu, iar Cicâldău, aflat la numai câțiva metri de poartă, nu a reușit să găsească ținta.
Coelho a încercat să crească și mai mult presiunea și i-a introdus pe Nsimba și Tudor Băluță, însă FC Argeș a continuat să-și apere avantajul.
Baiaram, bară în finalul partidei
Craiova a fost la câțiva centimetri de egalare în minutul 74. Baiaram a șutat din partea stângă, însă mingea a lovit bara porții lui Căbuz.
Gazdele au dominat teritorial finalul și au împins jocul spre careul piteștenilor, dar fără să transforme presiunea într-un gol.
În minutul 88, oltenii au solicitat o lovitură de la 11 metri după un contact între Al Hamlawi și Oancea. Arbitrul Szabolcs Kovacs a lăsat jocul să continue și nu a fost chemat la monitorul VAR.
FC Argeș a rezistat până la final și a plecat cu toate cele trei puncte de pe „Ion Oblemenco”, la fel cum s-a întâmplat și în play-off-ul sezonului trecut, piteștenii urcând acum pe prima poziție a clasamentului.
Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Echipele de start și informații pre-meci

Cele două echipe sunt la egalitate de puncte, fiecare câte 6. Craiovenii ocupă poziția a 3-a în clasament datorită golaverajului superior (9-5), în timp ce piteștenii se află două locuri mai jos, pe poziția a 5-a, cu un golaveraj de 2-2.
Universitatea Craiova vine după un rezultat dezamăgitor în prima manșă din turul III preliminar al Europa League. Elevii lui Filipe Coelho au jucat slab la Kuopio, remizând 1-1 cu finlandezii de la KuPS.
Deși au deschis scorul prin Baiaram în minutul 38, oltenii au fost de nerecunoscut în repriza secundă și au fost egalați în minutul 72, lăsând deschisă calificarea pentru returul programat pe 13 august. Rezultatul din Finlanda confirmă perioada dificilă a craiovenilor, care au o singură victorie în ultimele cinci partide oficiale.
Totuși, în SuperLigă, oltenii au cel mai eficient atac după trei runde, cu 9 goluri marcate, patru dintre ele fiind înscrise în ultima rundă, în succesul 4-0 cu Petrolul.

Din punct de vedere al lotului, Isenko și Iamandache rămân accidentați, în timp ce Romanchuk a fost rezervă cu KuPS după patru meciuri de pauză și poate reveni duminică.
La capitolul mișcări de trupe, fundașul central croat Badelj a fost vândut la Aris Limassol pentru 600.000 de euro, după eliminarea din meciul cu Dinamo (1-5), iar presa sportivă notează că și mijlocașul Tudor Băluță ar fi dorit de formația cipriotă.

De cealaltă parte, FC Argeș se prezintă în Bănie după două victorii consecutive obținute pe teren propriu, ambele cu scorul de 1-0. Ultimul succes a venit în meciul cu Csikszereda, decis de penalty-ul transformat de Robert Moldoveanu în minutul 79.
Același Moldoveanu adusese cele trei puncte și în etapa a doua, în duelul cu Petrolul (gol în minutul 17).
Oaspeții au însă probleme serioase de efectiv. Atacantul Ricardo Matos este suspendat trei etape după cartonașul roșu primit cu Petrolul și va rata atât meciul cu Craiova, cât și cel din etapa a 5-a. De asemenea, portarul Straton s-a accidentat în meciul cu ploieștenii și este indisponibil.
