Revenit în această vară în Bănie după perioada petrecută în Turcia la Adanaspor, fotbalistul nu a reușit să se impună în viziunea antrenorului Mirel Rădoi. Deși a fost utilizat în primele două etape ale sezonului, prestațiile sale nu au fost suficiente pentru a-și asigura un loc în echipă pe termen lung.
În partida cu UTA Arad, Ivan a fost titular și a avut o contribuție contradictorie: a ratat o oportunitate imensă cu poarta goală, dar a și reușit să înscrie.
În etapa următoare a fost introdus din postura de rezervă, însă conducerea tehnică a decis că este momentul pentru o schimbare. Astfel, clubul și jucătorul au ales să-și continue drumurile separat.
”Mulțumim pentru tot, Andrei Ivan! Universitatea Craiova și atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
”Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Știința Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. Și a făcut-o mândru, de foarte multe ori din postura de lider, reușind să marcheze de 72 de ori în 308 jocuri în tricoul alb-albastru.
”Drumurile noastre se despart astăzi, dar cu siguranță se vor mai intersecta în viitor. Până atunci, mulțumim Andrei pentru modul în care ai apărat blazonul clubului și îți dorim mult succes în următoarea ta aventură.
”Andrei Ivan, mereu unul dintre noi și întotdeauna cu noi!”, se arată în mesajul Craiovei.

Jucătorul a publicat și el un mesaj pe rețelele de socializare, în care a precizat că despărțirea de Craiova nu era în planurile sale.
”Astăzi plec. Nu pentru că așa am visat, nu pentru că așa mi-am dorit… ci pentru că, uneori, viața te pune în fața unor drumuri pe care trebuie să le accepți, chiar dacă dor. Pentru că Universitatea Craiova nu a fost niciodată doar un club pentru mine. A fost și va rămâne acasă.
”Plec cu capul sus, cu conștiința curată că am dat totul, la fiecare antrenament, la fiecare meci. Plec cu sufletul plin de recunoștință pentru oamenii care m-au format, care au crezut în mine, care m-au susținut necondiționat. Și chiar și celor care m-au criticat le mulțumesc – pentru că m-au făcut mai puternic”, a scris fotbalistul.
Ivan a mai evoluat în carieră la Sporting Piteşti, FC Krasnodar şi Rapid Viena.
Universitatea Craiova s-a mai despărțit în această vară de fundaşul nord-macedonean Gjoko Zajkov, de atacantul brazilian Allison Safira, de atacantul bosniac Jovo Lukic (Universitatea Cluj), de mijlocaşul Ştefan Bană (Oțelul Galați), de mijlocaşul ofensiv Alexandru Mitriță (Zhejiang FC), de mijlocaşul japonez Takuto Oshima (FC Noah), de mijlocaşul Mihai Căpățînă (Ordabasî Şimkent), de atacantul Alexandru Işfan (Farul), de fundaşul hondurian Denil Maldonado (Rubin Kazan), de portarul Relu Stoian (Metalul Buzău) şi de atacantul spaniol Jalen Blesa.