Altele

Universitatea Craiova a câştigat titlul de campioană în eSuperliga României

Răzvan Puiu
Răzvan PuiuUniv. Craiova
Universitatea Craiova a câştigat titlul de campioană în eSuperliga României, liga oficială de fotbal virtual afiliată Ligii I de fotbal a României, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

"Universitatea Craiova, reprezentată de Răzvan Puiu, a dovedit că este cea mai bună echipă de EA SPORTS FC 25 în cadrul eSuperligii, liga oficială de esports afiliată Superligii de fotbal a României. De-a lungul a celor 15 etape din sezonul 2024-2025, Răzvan Puiu a dovedit ambiție, determinare şi pasiune, acumulând 41 de puncte, 13 victorii, 2 egaluri şi nicio înfrângere", se arată în comunicatul citat.

Răzvan Puiu a marcat 46 de goluri şi a primit 17, având un golaveraj de +29, cel mai bun din această ediție de eSuperliga.

"Le mulțumesc din suflet tuturor fanilor care m-au susținut pe parcursul acestei ediții de eSuperliga. Energia lor m-a motivat de la primul până la ultimul meci. E greu de pus în cuvinte ce simt acum, dar ştiu sigur că bucuria e imensă. Urmează eSupercupa şi abia aştept să dau totul pe scenă, la Bucureşti", a declarat Răzvan Puiu, reprezentantul Universității Craiova.

În ultima etapă din primul sezon al eSuperligii, Universitatea Craiova a jucat două meciuri, obținând victorii decisive care au demonstrat încă o dată valoarea lui Răzvan Puiu: una la pas cu FCSB, 8-2, şi o victorie cu emoții, 3-2, cu Sepsi OSK, echipă ce a terminat sezonul pe locul 3.

Prin această victorie, Universitatea Craiova a avansat în eSupercupa, competiție care va avea loc la Bucureşti în luna mai. Alături de Universitatea Craiova s-au calificat şi următoarele şapte echipe clasate: FC Rapid 1923, Sepsi OSK, AFC Hermannstadt, Oțelul Galați, UTA Arad, Petrolul Ploieşti şi FC Farul Constanța.

Echipa care va câştiga eSupercupa va accede în eChampions League şi în FC Pro World Championship, două dintre cele mai importante competiții de fotbal virtual, unde jucătorii de elită din toate colțurile lumii se confruntă pentru titlul de cel mai bun jucător de FC 25, la nivel internațional.

În timp ce în eSuperliga U Craiova este deja campioană, în Superliga echipa din Bănie încă se luptă pentru titlu, fiind la doar 3 puncte în spatele liderului FCSB.