Lefter a semnat cu 'U' un contract valabil pe patru ani şi jumătate. Este un portar de 20 de ani care a început fotbalul la grupele de juniori ale clubului FC Rapid Bucureşti.
În vara lui 2020 a fost împrumutat la Corvinul Hunedoara, pentru ca trei mai ani târziu, să fie transferat definitiv de către hunedoreni.
Stagiunea 2023-2024 a fost una de vis pentru Lefter, care a evoluat în 13 partide din sezonul regular al ligii secunde, reuşind să păstreze poarta intactă de patru ori.
De asemenea, în play-off, în şase meciuri în care a fost folosit, a primit doar patru goluri.
Ştefan Lefter, ”stânca” din poarta Corvinului în Cupa României
Tânărul portar a fost integralist în şase dintre cele opt meciuri jucate de hunedoreni până la câştigarea trofeului, încasând doar două goluri până în finală, în meciurile câştigate categoric cu Jiul Petroşani (4-1, în turul al treilea) şi Voluntari (3-1, în semifinale).
În finala Cupei României de la Sibiu, împotriva Oțelului Galați, a salvat două lovituri de la 11 metri, parând în fața lui Pablo Gaitan şi Joao Lameira şi facilitând drumul formației sale către trofeu şi un loc în preliminariile europene.
În parcursul hunedorenilor din preliminariile Europa League, Lefter a fost titular în meciurile cu Paksi (4-2, la general) şi Rijeka (1-0, la general).
Stagiunea 2024-2025 l-a regăsit pe Ştefan Lefter drept titular incontestabil în poarta hunedorenilor. În cele 15 partide jucate în liga secundă, Lefter a reuşit să păstreze poarta intactă de cinci ori.
Evoluțiile bune din poarta Corvinului ale lui Ştefan Lefter au atras atenția şi selecționerului naționalei U20 a României, Costin Curelea.
Lefter a debutat în această reprezentativă în egalul cu Polonia din 26 martie 2024 din cadrul competiției U20 Elite League, fiind introdus pe parcurs.
Mai apoi, a fost titular şi integralist în meciurile din luna septembrie, cu Germania şi Anglia, din aceeaşi întrecere. Cea mai recentă apariție a lui Lefter sub tricolor datează din 19 noiembrie, când a fost introdus pe parcursul partidei cu Italia.
Luni, Universitatea Cluj a anunțat că le-a prelungit contractele mijlocaşilor Dan Nistor şi Gabriel Simion până în 2026.