Fost antrenor cu portarii dar și interimar la Rapid, club de care s-a despărțit la începutul acestui sezon după instalarea lui Marius Șumudică, Bogdan Lobonț este actualmente director tehnic la CS Olimpia Satu Mare, formație care activează în Seria a 10-a din cadrul Ligii a 3-a.
”Mă interesează cel mai mult dezvoltarea. Totul e fotbal”
Prezent la sediul FRF, acolo unde urmează cursurile de director sportiv, Lobonț a mărturisit că principalul său obiectiv constă în dezvoltarea tinerelor talente.
”Dacă e să vorbesc despre mine, mă interesează cel mai mult dezvoltarea. Ăsta este cuvântul de bază, o valoare fundamentală care mă definește.
Până acum, am făcut aproape tot în fotbal, am fost antrenor la juniori la Roma, am fost antrenor secund al lui Cosmin Contra la națională, primul selecționer la U20, antrenor cu portarii la Rapid, antrenor principal la Universitatea Cluj, în liga a doua, actualmente director tehnic la CS Olimpia Satu Mare în liga a treia.
Dezvoltarea tinerilor începe de jos. Totul e fotbal. E fotbal. Cu cât ești mai dezvoltat în domeniul în care activezi, e cu atât mai bine”, a declarat Bogdan Lobonț, prezent la sediul FRF.
”Pot vă dau două nume, dacă e să vorbim de viitor”
Fostul portar al naționalei de fotbal a României a rostit numele lui Bogdan Ungureanu, de la Rapid, şi Alexandru Maxim, de la FCSB, atunci când a fost întrebat cine ar putea apăra în viitor poarta selecționatei tricolore.
”Pot vă dau două nume, dacă e să vorbim de viitor. Depinde din ce perspectivă vedem viitorul, dar două nume vă dau. Bogdan Ungureanu, portarul Rapidului, care actualmente este împrumutat la Corvinul Hunedoara, şi Alexandru Maxim, împrumutat de la FCSB la noi, la CSM Olimpia (Satu Mare).
Deci când mă gândesc la viitor, mă gândesc deja la jucători născuți în 2007. Dacă e să mergem să săpăm mai adânc, mai sunt şi alte nume, 2009, 2010, cu calități importante. Fundamental este cum se lucrează cu aceste profile, cu aceste calități ca să se îmbunătățească pe parcurs”, a conchis Lobonț.