Altele

Un egal care nu ajută pe nimeni! ”U” și CFR se anihilează reciproc în derby-ul Clujului

Actualizat
Lorenzo Biliboc a marcat golul egalizator pentru CFR
Lorenzo Biliboc a marcat golul egalizator pentru CFRFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Primul duel al orașului din acest sezon, disputat pe Cluj Arena, s-a terminat fără o învingătoare. Universitatea și CFR au oferit un meci plin de intensitate, terminat cu o remiză, 2-2, care nu avantajează însă niciuna dintre cele două echipe.

”U” Cluj - CFR Cluj 2-2

Formația lui Mandorlini a deschis scorul încă din minutul 9, prin Djokovic, care a trimis cu capul în plasă după o centrare precisă din fază fixă semnată de Cordea.

Universitatea a reacționat spectaculos. În minutul 35, Mikanovic a adus egalarea cu un șut deviat ce l-a surprins pe Hindrich. Doar trei minute mai târziu, Lukic a înscris pentru 2-1, reluând cu capul din apropiere centrarea perfectă a lui Nistor.

Pe finalul primei reprize, portarul Gertmonas a avut o intervenție decisivă în fața lui Louis Munteanu, care putea restabili egalitatea. Universitatea a intrat la cabine cu avantaj minim.

Repriza secundă: CFR revine în joc

La reluare, Mandorlini a mutat ofensiv, iar schimbările au dinamizat jocul echipei sale. În minutul 54, Postolachi a trecut pe lângă egalare, iar patru minute mai târziu Biliboc a reușit să înscrie cu un șut puternic de la marginea careului.

Deși ambele echipe au încercat să forțeze victoria, tabela nu s-a mai modificat. Lukic a încasat un cartonaș galben care îl va lăsa în afara partidei următoare cu Csikszereda, iar CFR a reușit să plece cu un punct prețios dintr-un meci complicat.

”U” Cluj ocupă locul 9 cu 14 puncte, în timp ce CFR Cluj rămâne în subsolul clasamentului, pe poziția a 13-a, cu 9 puncte. 

Statistica partidei + Rezumat video

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău vine după o înfrângere cu 1-0 pe terenul lui FC Argeș, un meci în care a suferit și o eliminare. Cea mai mare problemă a ”Șepcilor roșii” rămâne atacul, cu un singur gol marcat în ultimele patru etape!

În plus, lotul este afectat de plecări și accidentări. Pe lângă suspendați (Bic) și accidentați (Van der Werf, Murgia, Gheorghiță), mijlocașul Oaidă a obținut rezilierea contractului la FRF, deși clubul poate face recurs.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by Stats Perform

Statistica arată o vulnerabilitate a Universității, care a primit 8 din cele 9 goluri încasate în repriza secundă. Totuși, „U” Cluj excelează la capitolul posesie și pase, înregistrând cele mai multe pase din tot campionatul.

Căpitanul Alex Chipciu a sintetizat perfect miza: „Ar fi o victorie mare pentru noi... ne e foame, și nouă, și lor. Lor și mai mult decât nouă, dar și noi suntem flămânzi de puncte, după începutul ăsta de campionat.”

CFR Cluj, o serie de coșmar și interdicție la transferuri

De cealaltă parte, CFR Cluj trece printr-o criză profundă. După victoria din prima etapă, echipa nu a mai câștigat niciun meci în campionat, înregistrând cinci remize și trei înfrângeri în următoarele opt runde. În etapa precedentă, a obținut doar un egal, 1-1, cu UTA Arad.

Lotul antrenat de Andrea Mandorlini este decimtat de probleme medicale, cu jucători cheie precum Camara, Louis Munteanu, Omeruo și Rocha accidentați.

Ca o lovitură suplimentară, FIFA a impus clubului o interdicție la transferuri din cauza unei datorii către Fiorentina, limitând serios opțiunile antrenorului. Un aspect interesant al acestui derby este prezența atacantului Postolachi la „U” Cluj, transferat chiar de la marea rivală locală.

”U” vs. CFR
”U” vs. CFRFlashscore