Dacă transferul se va realiza, U Cluj ar încasa de 20 de ori mai mult decât suma plătită pentru internaționalul român.
U Cluj poate încasa 3 milioane de euro pentru Andrei Coubiș
Potrivit ProSport, Lincoln City îl dorește insistent pe fundașul în vârstă de 22 de ani și a ajuns foarte aproape de un acord cu U Cluj.
Conform sursei citate, ardelenii au acceptat o ofertă de trei milioane de euro, la care se adaugă 15% dintr-un viitor transfer.
În această vară, U Cluj l-a cumpărat definitiv pe Coubiș de la Sampdoria pentru doar 150.000 de euro, după perioada petrecută sub formă de împrumut în a doua parte a sezonului trecut.
Transferuri LIVE 2026
Ar deveni cea mai scumpă vânzare din istoria clubului
Dacă mutarea va fi oficializată, Andrei Coubiș va deveni cel mai scump jucător vândut vreodată de U Cluj.
Actualul record îi aparține lui Dorin Goga, cedat în 2009 la Poli Timișoara pentru 1,5 milioane de euro.
În actualul sezon, Coubiș a evoluat doar în remiza cu Dinamo Kiev, scor 0-0, din turul preliminar al Europa League. Ulterior, a fost rezervă în Supercupa pierdută cu Universitatea Craiova și nu a mai prins lotul la următoarele două partide.

De la Sampdoria la naționala României
Format la academia lui AC Milan, Andrei Coubiș a ajuns la Sampdoria în 2025, însă nu a reușit să dea randament în Italia.
În ianuarie a fost împrumutat la U Cluj, unde a contribuit la sezonul încheiat de ardeleni pe locul al doilea în Superliga.
Tot în acest an, fundașul a revenit asupra deciziei de a nu mai reprezenta România la nivel internațional și a debutat la prima reprezentativă, pentru care a adunat deja trei selecții.
