Altele

Trei nume mari riscă să plece gratis la vară de la FCSB! MM Stoica intervine pentru un veteran

Trei nume mari riscă să plece gratis la vară de la FCSB! MM Stoica intervine pentru un veteran
Trei nume mari riscă să plece gratis la vară de la FCSB! MM Stoica intervine pentru un veteranRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FCSB se confruntă cu o situație contractuală delicată la finalul acestui sezon, riscând să piardă pe gratis nu mai puțin de trei fotbaliști importanți: Florin Tănase, Vlad Chiricheș și Valentin Crețu. Angajamentele celor trei expiră în vara viitoare, iar oficialii clubului încep deja să pună la cale strategia de viitor.

Deși lista celor care își termină contractul este scurtă, cele trei nume au greutate în vestiarul campioanei, iar Mihai Stoica a clarificat situația fiecăruia.

În cazul lui Florin Tănase situația nu este chiar atât de delicată. Dacă nu va primi o ofertă tentantă din străinătate, Tănase va semna, cel mai probabil, prelungirea contractului.

Vlad Chiricheș,  fundaș central, este așteptat să se retragă din activitatea de fotbalist la finalul sezonului. El ar putea continua în cadrul clubului, dacă își dorește acest lucru, iar Valentin Crețu: Fundașul dreapta este cel pentru care MM Stoica face lobby.

Apelul lui Meme pentru Crețu

Deși decizia finală îi aparține lui Gigi Becali, Mihai Stoica a propus ca Valentin Crețu, indiferent de viitorul său ca jucător, să rămână în structurile clubului.

"La vară termină contractele Vali Crețu, Vlad Chiricheș și Florin Tănase... Rămâne de văzut la Crețu. Indiferent de ce s-ar întâmpla, eu i-aș propune lui Gigi Becali să rămână în club," a declarat MM Stoica la Fanatik.

Oficialul a motivat propunerea prin devotamentul și experiența fundașului: "E un exemplu pentru foarte mulți fotbaliști, pentru cei care au minte să înțeleagă."

Situația contractuală vine după ce Malcom Edjouma a fost deja anunțat oficial ca plecat, urmând să-și termine angajamentul în iarna acestui an.