Rezultatele au adus însă surprize neplăcute: trei arbitri cu meciuri în prima ligă nu au reușit să promoveze testările. Este vorba despre Andrei Antonie, Lucian Rusandu și Bogdan Dumitrache, care nu vor putea fi delegați la partide până la promovarea retestării fizice, conform Golazo.
Andrei Antonie, unul dintre cei vizați, a fost în centrul atenției recent, după ce a oficiat partida dintre CSM Lugoj și CSM Târgu Jiu, din barajul pentru Liga 3, unde a lăsat impresia unei forme fizice precare.
În sezonul trecut al SuperLigii, Antonie a arbitrat doar două partide: Poli Iași – Universitatea Cluj și UTA Arad – Gloria Buzău, ambele încheiate cu același scor, 1-0. În rest, a fost utilizat mai des în cabina VAR, tocmai din cauza condiției fizice care i-a limitat aparițiile pe teren.
Situația celor trei arbitri ridică semne de întrebare cu privire la pregătirea fizică din pauza competițională și complică opțiunile CCA înainte de debutul sezonului. Până la promovarea testelor, oficialii nu vor putea fi luați în calcul pentru meciurile de SuperLigă.
