Salt la conținutul principal

Târnovanu își explică greșeala de la gol: "Mingea a luat un efect ciudat"

Ciprian Târnovanu
Ciprian TârnovanuRobert Ghement / EPA / Profimedia

FCSB a remizat pe teren propriu cu Petrolul, scor 1-1. Oaspeții au restabilit egalitatea în repriza secundă, când portarul Ciprian Târnovanu a greșit la o minge aparent controlabilă.

După meci, goalkeeper-ul roș-albaștrilor a explicat momentul care a dus la egalare: "A venit o minge deviată, foarte înaltă. Prima dată am crezut că vine pe centru să dau peste poartă. Apoi a luat mai mult efect în stânga mea și am încercat să o scot din poartă, dar nu am reușit", a declarat Târnovanu.

Portarul FCSB-ului a recunoscut că devierea mingii i-a creat probleme: "Am fost pe ea, dar mingea a venit prima dată aici. Am vrut să o dau peste și a venit puțin mai în stânga și n-am mai reușit să o scot."

După al zecelea meci în care încasează gol în acest sezon, Târnovanu a diminuat șansele FCSB la play-off dacă situația nu se schimbă. "Cât timp primești gol la aproape fiecare meci, nu ai cum să intri în play-off, apoi să iei campionatul", a concluzionat portarul roș-albaștrilor.

Târnovanu va rata următorul meci al echipei din deplasare la Belgrad, cu Steaua Roșie, în Europa League, fiind suspendat.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal