Dinamo - Rapid 0-2
În minutul 8, prima fază periculoasă le-a aparținut oaspeților. Gojkovic a prins un șut bun, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
Doar două minute mai târziu, Dinamo a avut o ocazie uriașă de a deschide scorul. După o lovitură liberă venită din stânga, mingea ajunge la Alexandru Musi, care șutează din interiorul careului. Aioani a respins în față, iar Stoinov a venit lansat și a trimis spre poartă. Într-un gest reflex spectaculos, Elvir Koljic respinge de pe linia porții cu călcâiul, o intervenție acrobatică rar întâlnită chiar și la cei mai experimentați fundași.
Pe măsură ce meciul a avansat, ritmul s-a mai domolit, ambele echipe fiind preocupate mai mult să nu greșească.
În minutul 32, Sivis a încercat un șut din apropiere, însă Aioani a reținut fără emoții.
Două minute mai târziu, Rapidul a lovit bara! Keita a prins un șut puternic, mingea a lovit stâlpul porții și a ricoșat periculos în spatele lui Epassy, dar nu a trecut de linia porții.
Repriza a doua: Rapidul sparge gheața
În minutul 52, Rapidul trece pe lângă deschiderea scorului. Petrila pătrunde periculos în careu și trimite un șut puternic, însă mingea se duce peste poartă, o șansă uriașă irosită de formația vișinie.
Trei minute mai târziu, în minutul 54, Cîrjan reușește să trimită mingea în plasă, dar bucuria dinamoviștilor este de scurtă durată. Arbitrul ridică fanionul pentru offside, iar golul este anulat.
Câteva minute mai târziu se întoarce roata. În minutul 59, după un corner executat excelent de Christensen, Gnahore intervine nefericit și deviază balonul în propria poartă.
În minutul 68, partida se încinge serios. Vulturar, introdus la pauză, este eliminat direct după un fault dur asupra lui Gnahore, lovit violent pe gambă. Arbitrul Marian Barbu a lăsat inițial jocul să continue, însă, după intervenția arbitrilor din camera VAR, a revizuit faza și a arătat cartonașul roșu mijlocașului dinamovist.
În minutul 74, Rapidul își mărește avantajul. Petrila pătrunde excelent pe flanc și trimite o centrare ideală în mijlocul careului, unde Manea apare la finalizare surprinzător de singur și înscrie fără ezitare în poarta aproape goală.
Cu acest succes, Rapid o egalează pe FC Botoșani în fruntea SuperLigii, cu 28 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe locul patru, cu 23 de puncte.
Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Echipele de start

Dinamo (locul 4, 23 de puncte) traversează o formă excelentă sub comanda lui Zeljko Kopic. ”Câinii” au ajuns la o serie impresionantă de nouă meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care șase victorii.
Ultima victorie, 1-0 cu Unirea Slobozia, i-a adus pe dinamoviști la doar două puncte în spatele liderului FC Botoșani, dar în acest moment moldovenii s-au distanțat cu victoria de la Cluj, dar au, evident, un meci în plus.
Conform datelor OPTA, Dinamo este echipa cu cea mai ermetică apărare din SuperLigă, permițând cele mai puține șuturi către poartă (125) și pe poartă (35). De asemenea, echipa lui Kopic deține recordul de clean sheet-uri (meciuri fără gol primit), cu șase partide în care poarta a rămas intactă.
Totuși, Dinamo are o mare incertitudine: Musi, unul dintre cei mai în formă jucători, s-a accidentat la naționala de tineret, deși staff-ul medical speră la recuperarea sa. Ikoko este de asemenea incert, iar Mazilu nu este încă la capacitate fizică maximă.

Rapid (locul 2, 25 de puncte) ajunge pe Arena Națională într-o postură ușor superioară, fiind la doar o victorie distanță de a urca pe primul loc. Giuleștenii au un singur eșec suferit în cele 12 etape (1-2 cu Hermannstadt), în rest adunând șapte victorii și patru remize. În runda precedentă, Rapid a învins Farul cu 3-1.
Punctul forte al echipei sunt meciurile din deplasare: ”alb-vișiniii” sunt lideri detașați în acest clasament, cu 14 puncte câștigate în șase jocuri, având un golaveraj de 8-2.
Antrenorul Rapidului se confruntă, la rândul său, cu probleme de lot, având mai mulți jucători accidentați, printre care se numără D. Ciobotariu, Borza, Hazrollaj, Ignat și Mendes. Rapid a reușit să își păstreze poarta intactă în cinci partide din acest sezon.
