Ultima dată, Briliantul a antrenat-o pe CFR Cluj, din data de 3 aprilie fiind liber de contract după despărțirea de gruparea ardeleană.
”Suntem aproape!”
După mai bine de 8 luni, Adrian Mutu ar putea semna un nou angajament în Superliga României la începutul anului 2025. Petrolul, echipa care a încheiat anul 2024 pe locul 6, s-a despărțit recent de turcul Mehmet Topal și ia în calcul înlocuirea acestuia cu fostul antrenor de la Voluntari, FC U Craiova, Rapid și CFR Cluj.
Claudiu Tudor, președintele ”lupilor galbeni”, a dat detalii de ultimă oră despre negocieri.
”Eu spun că suntem aproape, mai avem câteva detalii de pus la punct, dar înainte de a pune un nou antrenor trebuie să închidem contractul cu actualul antrenor, pentru că încă nu am făcut-o. Trebuie să facem aceste lucruri pe rând.
Cu siguranță, Petrolul va avea un nou antrenor după ce vom închide cu Mehmet Topal.
Sunt lucruri de pus la punct și cu secunzii, mai sunt și alte chestii, lucruri interne, pe care dorim să le rezolvăm cât mai rapid, să le închidem elegant, așa cum a fost toată relația noastră, una bună, de respect. Îi mulțumim (nr. - lui Mehmet Topal) pentru tot ce a făcut pentru Petrolul, clubul trebuie să meargă mai departe.
La valoarea lui (n.r. - Adrian Mutu), nu poate să aibă un preț de antrenor de Liga 2.
Cu siguranță, și pentru el este important să prindă play-off-ul cu Petrolul. Încearcă să facă performanță, în caz că vom ajunge la un numitor comun. Repet, spun că suntem aproape”, a afirmat Tudor pentru DigiSport.
Din sezonul regulat au mai rămas doar 9 etape de disputat, perioadă în care Petrolul se va strădui să își mențină locul în play-off.
Citește și: ”Ne dorim primul loc în Liga 1” Ambiții mari la echipa finanțată de Gigi Nețoiu în Liga a 2-a
