”Sunt îngrijorat. Am primit multe goluri” Croitoru, înainte de FC Botoșani - Metaloglobus

Marius Croitoru, aflat la cel de-al treilea mandat pe banca tehnică a celor de la FC Botoșani
Marius Croitoru, aflat la cel de-al treilea mandat pe banca tehnică a celor de la FC BotoșaniRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat, vineri (17 aprilie), într-o conferință de presă, că meciul cu Metaloglobus din play-out-ul Superligii de fotbal se anunță a fi mai greu decât pare pe hârtie, dar jucătorii săi sunt concentrați şi sunt conştienți de valoarea punctelor puse în joc.

”Fotbalul este imprevizibil şi trebuie tratat cu maximă seriozitate. Din acest motiv putem spune că este un meci mai dificil decât pare pe hârtie. Până la urmă pornim ca echipa favorită şi trebuie să jucăm rolul acesta.

Nu avem ce face, trebuie să dăm totul pentru a câştiga, dar băieții au încredere maximă în ei. Ne dorim ca suporterii să fie alături de noi şi să terminăm meciul cu o victorie”, a declarat Croitoru.

”Băieții sunt destul de concentrați, sunt conştienți de miza jocului, de importanța punctelor, de valoarea punctelor puse în joc”, a mai spus acesta.

”Sunt îngrijorat. Am primit multe goluri”

Întrebat dacă este îngrijorat în ceea ce priveşte problemele din faza defensivă, Croitoru a explicat: ”Sunt îngrijorat. Chiar dacă am marcat şapte goluri, am primit multe. Nu mă bucură lucrul acesta, dar sunt multe lucruri pe care trebuie să le schimb într-un timp scurt şi atunci fiecare joc îți arată altceva, trebuie să lucrezi altceva.

Este greu să ai un ciclul săptămânal în care să antrenezi ceea ce vrei, pentru că jocul îți arată că trebuie să lucrezi altceva şi altceva. Dar să nu mai primim atât de multe goluri.”

Suporterii botoşăneni vor să vadă spectacol pe Stadionul Municipal, iar în această privință antrenorul echipei FC Botoşani le-a transmis: ”Da, ne dorim din tot sufletul să continuăm pe aceeaşi linie, a meciurilor disputate pe teren propriu în care suntem puternici, băieții joacă dezinvolt, au încredere în ei. Din acest motiv sunt şi puțin supărat, pentru că la meciul cu UTA am pierdut nemeritat, există şi această diferență mare de goluri. (...)

Până la urmă am pierdut cu 1-3 şi este normal că lumea care nu s-a uitat la meci şi vede scorul spune că am pierdut fără drept de apel, dar dacă cineva spunea până în minutul 75 că se va termina 3-1 aş fi putut să cred. Până la urmă avem nevoie de suporteri, jucăm acasă şi trebuie să câştigăm. Suntem obligați să câştigăm, pentru că greutatea sau importanța punctelor este colosală”.

”Sunt 4-5 jucători care termină contractul la final de sezon”

În ceea ce priveşte evaluarea lotului actual, Croitoru a spus: ”În evaluare sunt tot timpul. Şi cei care au contract. Şi cred că nu numai la Botoşani, cred că la toate echipele din această țară, jucătorul care joacă, felul lui de a se antrena, de a se pregăti, este într-o selecție totală tot timpul. Am întâlnit aceste momente şi eu ca jucător. Sunt 4-5 jucători care termină contractul la final (de sezon). I-am folosit pe cei care termină contractul la sfârşit de campionat, dar nu am avut probleme din acest punct de vedere. În evaluare continuă sunt şi antrenorii şi jucătorii.

Nu mă deranjează că termină contractul la vară. Am avut jucători, gen (Christopher) Braun, pe care i-am folosit de la început până la sfârşit, chiar dacă aflasem că el a semnat cu CFR. Ei sunt jucători profesionişti şi ar trebui să dea totul pentru echipa care-i plăteşte, gen (Friday) Adams, Aldair. Deci nu am niciun fel de problemă. (...) Ei se antrenează cu noi, au contract cu noi, nu am ce să le reproşez din acest punct de vedere, iar dacă echipa are nevoie de ei atunci eu îi voi folosi”.

”Nu ne apucăm acum de transferuri”

Despre posibile sosiri la FC Botoşani, antrenorul Marius Croitoru a spus: ”Atât timp cât am fost aici şi am putut să aduc jucători cred că am făcut destul de bine. Dar este prea devreme acum să vorbim. Sincer nici nu m-am uitat prea mult după aspectul acesta pentru că nu mă interesează.

Mă interesează ca cei care suntem acum să dăm totul pentru echipă şi să securizăm acest loc de Liga 1, iar după aceea putem să ne gândim şi să ne uităm şi la alte lucruri. Este prea devreme. Şi nu vreau să dau nume pentru că mai avem mult de muncă. Şi nu ne apucăm acum de transferuri”.

FC Botoşani o va întâlni pe Metaloglobus Bucureşti, luni, de la 17:30, pe Stadionul Municipal din Botoşani, în etapa a cincea din play-out-ul Superligii.

Urmărește FC Botoșani - Metaloglobus pe Flashscore!

Clasament play-out Superliga
Clasament play-out SuperligaFlashscore

Fotbal