”Universitatea Craiova e o echipă foarte bună, cu un lot foarte bine structurat, cu un antrenor bun (n.r. - Constantin Gâlcă). Dar jucăm acasă şi trebuie să înțelegem că în acest meci trebuie să dăm totul. Sper ca suporterii să fie al 12-lea jucător pentru Rapid mâine. Craiova are un atu pentru că are un nucleu de jucători care evoluează de mai mult timp împreună, şi asta contează.
”Mitriță este un jucător periculos, cred că este unul dintre cei mai buni din campionat şi merită un tratament aparte, ca să zic aşa. E un jucător care îți poate pune probleme, mai ales în perioadele moarte ale jocului, când crezi că poți domina. Dacă îi dai şansa să fie liber într-o zonă a terenului atunci devine imediat periculos. L-am avut în Arabia Saudită ca jucător, ştiu ce poate Mitriță. Sper ca echipa mea mâine să dea maximum”, a spus el.

”Rapidul cu Şumudică antrenor este pe primul loc într-un clasament al ultimelor zece meciuri, la egalitate cu FCSB şi Dinamo. Dacă luăm meciurile de când am preluat eu echipa, suntem pe locul 4, la un punct de locurile 2 şi 3. Ăsta este Rapidul cu Şumudică. Cifrele vorbesc, eu sunt foarte liniştit”, a adăugat antrenorul.
Lot întărit
Marius Şumudică s-a arătat bucuros de faptul că fundaşul formației Sepsi OSK, Denis Ciobotariu, care semnase un contract valabil din vară cu Rapid, s-a alăturat lotului său încă de acum.
”Ciobotariu este un jucător important pentru noi. Vedem dacă va juca mâine. Mă bucur că a venit acum şi nu la vară. Este clar un câştig pentru Rapid, e un jucător pe care mi l-am dorit tot timpul”, a precizat el.
În ceea ce îl priveşte pe atacantul nigerian David Ankeye, venit sub formă de împrumut de la Genoa, Şumudică a explicat că nu ştie când va avea drept de joc pentru Rapid.
”Ankeye a făcut două antrenamente cu noi, are nevoie de adaptare, e clar. Este un jucător care se vede că are calitate, însă nu ştiu când va putea juca. Nu ține de mine, eu sunt doar antrenorul echipei şi antrenez ceea ce mi se pune la dispoziție. Eu nu mă ocup de acte, de vize, de paşapoarte şi aşa mai departe”, a mai afirmat antrenorul.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formația Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Superligii.