La finalul partidei din Bănie, atacantul oltenilor a vorbit despre emoțiile trăite după cucerirea titlului și a recunoscut că își dorește să facă pasul către un transfer în străinătate.
Baiaram: ”Cu siguranță vreau să plec”
Fotbalistul crescut de Universitatea Craiova a declarat că visul său din copilărie era să câștige campionatul cu echipa favorită și a subliniat atmosfera impresionantă creată de suporteri pe stadion.
”Visez la acest moment de când m-am apucat de fotbal. Mă bucur că am luat campionatul cu echipa mea de suflet. Mă bucur că am făcut eventul după 35 de ani.
”Avem o echipă foarte bună. Sunt mândru de toți colegii mei. Știam că jucăm cu 35.000 de oameni în tribună, au venit înainte de meci, ați văzut ce nebunie a fost.
”Le datorăm fanilor această victorie. Sincer, nici nu știu cum să mă bucur. Visez la titlu de când m-am apucat de fotbal. Suntem o echipă foarte bună și meritam să luăm acest campionat.
”Meritam să trecem mai departe și în Europa. Mai avem o săptămână, după voi intra în vacanță dacă domnul selecționer nu mă va chema, sper să mă cheme. Cu siguranță vreau să plec”, a declarat Baiaram după meci.
Produs al academiei Universității Craiova, Baiaram a făcut pasul la echipa mare în 2019 și a devenit treptat unul dintre cei mai importanți jucători ai formației.
În actualul sezon, atacantul de 23 de ani a avut cifre excelente: 12 goluri și șase pase decisive în 49 de meciuri disputate în toate competițiile.
