Altele

Semnal de alarmă la FCSB! Cea mai slabă asistență a sezonului pe Arena Națională

Arena Națională
Arena NaționalăČTK / imago sportfotodienst / Vlad Suheschi/ Profimedia

FCSB continuă să traverseze o perioadă dificilă în SuperLiga, iar lipsa rezultatelor pozitive a început să se simtă și în tribune.

Meciul de duminică seară, câștigat cu 1-0 în fața Oțelului Galați, a înregistrat cea mai mică asistență pentru campioana României din acest sezon. 

Deși echipa venea după o victorie importantă în Europa League (1-0 cu Go Ahead Eagles), doar 5.130 de spectatori au fost prezenți la partida cu gălățenii.

Aceasta este cea mai slabă cifră a sezonului, depășind precedentul minim înregistrat la meciul cu Hermannstadt (6.029 de spectatori), disputat pe stadionul Ghencea.

Înaintea meciului cu Oțelul, FCSB ocupa un dezamăgitor loc 13 în clasament, cu o singură victorie în 10 etape.

Moment din partida FCSB- Oțelul Galați cu un sector de tribună gol pe fundal:

FCSB-Oțelul
FCSB-OțelulFCSB/Facebook