Sămânță de scandal cu ”U”! CFR dorește să se mute pe Cluj Arena. Iuliu Mureșan: ”Avem tot dreptul”

Cluj Arena
Cluj Arena Răzvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Rivalitatea istorică din Cluj este pe cale să atingă un nou nivel, de data aceasta la nivel administrativ. Conducerea clubului CFR a înaintat o cerere oficială către Consiliul Județean Cluj pentru a obține dreptul de a evolua pe stadionul Cluj Arena.

Inaugurată în 2011 și având o capacitate de 30.355 de locuri, Cluj Arena se pregătește astfel pentru un scenariu inedit, în care arena de casă a „șepcilor roșii” ar putea deveni, din vară, și fieful în care CFR va forța accesul în grupele europene.

CFR Cluj și-ar dori să evolueze pe Cluj Arena chiar începând cu sezonul 2026/2027. Documentul, semnat de președintele Iuliu Mureșan, vizează o schimbare radicală de strategie care ar putea duce la împărțirea aceleiași arene de către cele două mari rivale din oraș.

Intenția oficialilor din Gruia este ca această mutare să se materializeze chiar din startul viitoarei stagiuni, în condițiile în care elevii antrenați de Daniel Pancu ar putea lua startul în preliminariile cupelor europene. Iuliu Mureșan a explicat că demersul are la bază rațiuni pur economice și de infrastructură, Cluj Arena oferind avantaje clare în comparație cu propria arenă.

”Voi continua demersurile și voi face presiuni. Gazonul este mai bun acolo, stadionul este mai mare. Dacă vine o echipă puternică în preliminarii, putem vinde mai multe bilete, ceea ce ar însemna un profit mai mare pentru club. În plus, am plăti o chirie mai mică să jucăm acolo decât ne costă să întreținem singuri stadionul nostru”, a declarat Iuliu Mureșan pentru digisport.ro.

Primul răspuns al autorităților

Consiliul Județean Cluj, prin vocea președintelui Alin Tișe, a oferit un prim răspuns pozitiv, recunoscând că orice echipă are dreptul legal de a evolua pe o arenă construită din bani publici.

Totuși, autoritățile au lansat o recomandare care a stârnit semne de întrebare în tabăra CFR-ului: o întâlnire directă cu conducerea celor de la ”U” Cluj pentru a discuta termenii acestei coabitări.

Iuliu Mureșan s-a arătat nedumerit de această condiție, amintind că proprietarul de drept este instituția publică, nu clubul rival.

Cu toate acestea, președintele din Gruia este dispus să se așeze la masa tratativelor și a lansat un atac subtil legat de taxele locale.

”Nu înțeleg de ce noi, care dorim să devenim chiriași, trebuie să ne întâlnim cu alți chiriași. Proprietarii sunt cei de la CJ, dar vom discuta și cu cei de la U Cluj, nu-i nicio problemă. Noi plătim peste 110.000 de euro pe an numai impozitul pe clădire pentru stadionul nostru și nu am primit niciun euro de la Consiliul Local. Nu mi se pare corect ca pe unii să-i ajuți foarte mult, iar altora să le iei și impozit”, a răbufnit oficialul CFR-ului.

Coabitare civilizată

Mureșan consideră că Clujul are maturitatea necesară pentru a gestiona o astfel de situație, oferind ca exemplu marile stadioane ale lumii unde activează două formații în paralel. Din punct de vedere logistic, oficialul nu vede niciun impediment în împărțirea facilităților din incinta arenei de 44 de milioane de euro.

”Sunt multe stadioane unde evoluează două echipe. Vestiarele oaspeților sunt pe mijloc, iar ale gazdelor în stânga și în dreapta. Nu avem o problemă să împărțim spațiul, că doar nu pleacă nimeni cu mobila. Sunt dulapuri și niște mese de masaj, altceva nu este. Am pretenția că, fiind clujeni și trăind într-un oraș universitar, suntem oameni civilizați”, a conchis Mureșan.Cluj