Altele

S-au pus în vânzare biletele pentru Supercupa României

FCSB - CFR Cluj, Supercupa României
FCSB - CFR Cluj, Supercupa RomânieiRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia
FRF anunță că a demarat procesul de vânzare a biletelor pentru Supercupa României, dintre FCSB și CFR Cluj. Meciul se va desfășura pe 5 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul Ghencea.

Partida dintre campioana FCSB și deținătoarea Cupei României, CFR Cluj, va deschide noul sezon competițional. 

În sezonul precedent, FCSB a câștigat Supercupa după ce s-a impus în fața divizionarei secunde Corvinul Hunedoara cu 3-0. CFR a obținut ultima Supercupă în 2021, când s-a impus după lovituri de departajare chiar împotriva lui FCSB. 

Biletele sunt disponibile pe site-ul bilete.frf.ro, prețurile fiind următoarele:

Categoria 1 – 70 lei

Categoria 2 – 50 lei

Categoria 3 – 40 lei

Categoria 4 – 30 lei

Cele două echipe care se vor întâlni în Supercupă organizează procesul de vânzare al biletelor pentru propriile galerii. Suporterii FCSB vor lua loc în sectoare din Peluza Nord, în timp ce fanii lui CFR Cluj vor sta în sectoare din Peluza Sud. Detalii despre procesul de vânzare pot fi găsite pe canalele de comunicare ale celor două cluburi.

Copiii cu vârsta până în 14 ani au acces la tribunele 1 și 2, exceptând zona VIP, în baza biletelor cu valoare simbolică de 1 RON ce pot fi procurate prin alegerea tipului biletului (copil) în efectuarea comenzii.

Pentru fiecare comandă se pot achiziționa maximum 4 bilete, excepție făcând comenzile ce includ bilete pentru copii, unde pot fi selectate până la 5 locuri.

Biletele vor fi livrate în format digital la adresa de mail înregistrată.