Altele

S-a săturat! Louis Munteanu ar fi refuzat să joace la Galați și vrea să plece de la CFR

S-a săturat! Louis Munteanu at fi refuzat să joace la Galați și vrea să plece de la CFR
S-a săturat! Louis Munteanu at fi refuzat să joace la Galați și vrea să plece de la CFRČTK / imago sportfotodienst / Alex Nicodim

CFR Cluj trece printr-un nou moment delicat. După eșecul categoric cu Hacken, scor 7-2, în turul play-off-ului Conference League, ardelenii au încasat un alt șoc pe plan intern: înfrângerea cu 4-1 în fața Oțelului Galați. În acest context tensionat, absența lui Louis Munteanu de pe foaia de joc a ridicat numeroase semne de întrebare.

Atacantul, în conflict deschis cu conducerea

Surse apropiate clubului susțin că relația dintre Louis Munteanu și oficialii CFR-ului este complet deteriorată. Jucătorul ar fi transmis clar că nu mai dorește să evolueze pentru echipă până la perfectarea unui transfer. De altfel, după dezastrul din Suedia, Munteanu nu s-ar fi întors la Cluj alături de colegii săi, preferând să revină pe cont propriu în București, potrivit Fanatik.

Pe lângă situația transferului, atacantul invocă și probleme legate de salariu. Munteanu ar fi acuzat conducerea clubului că nu și-a respectat angajamentele financiare și că a fost indus în eroare în privința sumelor promise.

Olympiacos, pe urmele internaționalului român

Președintele Cristi Balaj a confirmat prezența scouterilor celor de la Olympiacos la meciul din Suedia. “Am înțeles că au fost mai mulți observatori la meci. Louis Munteanu nu a jucat rău”, a declarat acesta. Patronul Ioan Varga speră ca un eventual transfer să aducă încasări record pentru CFR Cluj, depășind suma de 11 milioane de euro primită de FCSB în 2021 pentru Dennis Man.