”M-am săturat să-l tot aud pe Dan Petrescu cum se plânge la fiecare meci. Sincer, m-am săturat, am și eu o limită! Dacă este așa rău la CFR Cluj, îi transmit public să-și facă bagajele și să plece.
”Ne vom descurca și fără el. Mă voi întoarce la Cluj pe finalul săptămânii. Să aibă bagajele pregătite, dacă nu-i mai place la noi! Nu știu dacă meciul de la Iași e ultimul pentru el, dar recunosc, iau în calcul și această variantă.
”Vreau rezultate, nu plângăcioși pe lângă mine. Este de neconceput să nu câștigi la Iași, cu un om în plus 60 de minute, de la 1-0 și cu o echipă din coada clasamentului! Sunt foarte nervos! I-am făcut toate poftele lui Dan Petrescu, toate!
”Este antrenorul care a primit totul, iar tu încontinuu furi curent. Ai meciul în mână și te domină adversarul cu un om în minus. Nu înțeleg, de ce trebuie să te retragi? Este inadmisibil, cum să accept așa ceva? Nu pot să tremur la fiecare meci, așa am ajuns”, a declarat patronul Ioan Varga, pentru fanatik.ro.
Critici legate de transferuri
Liderul ardelenilor s-a arătat deranjat și de declarațiile lui Dan Petrescu legate de campania de transferuri, ”Bursucul” spunând că FCSB este peste CFR Cluj la acest capitol.
”În concepția lui Dan Petrescu, alții fac bine, numai noi nu. Cum poți să spui că FCSB este singura echipă din România care își permite să facă transferuri? Când CFR ți-a făcut cea mai tare campanie de transferuri a iernii?
”FCSB l-a luat pe Gheorghiță, noi pe cel mai bun jucător din Kosovo. Nici așa nu e bine? Dan Petrescu se poartă ca un plângăcios. Cum poți să spui că FCSB e peste clubul tău? Nu este corect și nici adevărat ce a spus Dan Petrescu”, a adăugat Ioan Varga.
La CFR Cluj este programată luni o ședință pentru a analiza situația de la club, dar este puțin probabil ca Dan Petrescu să fie demis în absența patronului Ioan Varga, care revine în țară peste câteva zile.