Fostul jucător al Stelei era liber de contract, după mai multe experiențe externe, și a decis să accepte oferta echipei la care a debutat în primul eșalon din România în 1985.
”Ilie Stan este noul antrenor principal al Gloriei Buzău. Acesta va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă pe care clubul nostru o va organiza, joi, 13 martie, de la ora 13.30, în sala de conferinţe a clubului SCM Gloria Buzău”, se arată în comunicatul clubului buzoian.
Gloria Buzău ocupă ultimul loc în play-out, cu 10 puncte, la șase lungimi distanță de salvare.
”Sunt buzoian și mi-aș dori, sincer. Pentru că, până la urmă, mai rău decât acum nu are cum să fie. Pe ultimul loc, da? Poate să fie mai rău? De unde știi că retrogradezi? Botoșaniul anul trecut câte puncte avea? Că retrogradează... și până la urmă?”, a declarat Ilie Stan, la Digi Sport pe 1 martie.
De-a lungul carierei, Stan le-a pregătit pe Al-Seeb, UTA Arad, FCM Târgoviște, Gloria Buzău, Victoria Brănești, CS Mioveni, FCSB (Steaua la acea vreme), Concordia Chiajna, FC Vaslui, FC Brașov, Zakho, Farul, Al-Shamal, ASA Târgu Mureș, Foolad, Corona Brașov, Kazma SC, Al-Taraji și Al-Hamriyah.
Clasament play-out
7. Sepsi - 21 de puncte (a beneficiat de rotunjire)
8. Hermannstadt - 21 de puncte (a beneficiat de rotunjire)
9. Petrolul - 20 de puncte
10. Farul - 18 puncte (a beneficiat de rotunjire)
11. UTA Arad - 17 puncte
12. Oțelul Galați - 16 puncte
13. Poli Iași - 16 puncte (a beneficiat de rotunjire)
14. FC Botoșani - 16 puncte (a beneficiat de rotunjire)
15. Unirea Slobozia - 13 puncte
16. FC Buzău - 10 puncte