Altele

Refăcut după operația de menisc, Markovic schimbă din nou echipa în Superligă

Jovan Markovic
Jovan Markovic Flaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Atacantul Universității Craiova, Jovan Markovic, o părăsește pe Hermannstadt în detrimentul Oțelului Galați.

Markovic a fost împrumutat de Universitatea Craiova la Hermannstadt la începutul sezonului. Atacantul s-a accidentat însă după primele două partide. Jucătorul a fost operat la menisc și a fost indisponibil șase luni. 

După recuperare, el a bifat doar 19 minute în tricoul sibienilor. În total, Markovic a jucat 110 minute pentru Hermannstadt, nereușind să marcheze sau să ofere o pasă decisivă. 

Împrumutat la Oțelul 

În ultima zi de mercato, Hermannstadt a anunțat oficial că Jovan Markovic va schimba din nou echipa. Atacantul va evolua în ultima parte de a sezonului la Oțelul Galați

"Talentatul atacant Jovan Marković, recuperat complet după o intervenție chirurgicală suferită în august 2024, a semnat cu SC Oțelul Galați. El vine sub formă de împrumut până în vară de la Universitatea Craiova, după ce în sezonul de toamnă fusese la FC Hermannstadt. Să-i urăm bun venit în roș-alb-albaștri lui Jovan", au anunțat gălățenii.