La întoarcerea din cantonamentul din Dubai, Aaron Boupendza a refuzat să călătorească în România, invocând că nu i s-a achitat o primă de instalare, care avea scadența în luna decembrie.
În Dubai a rămas și Alexandru Pașcanu, însă în cazul lui situația este diferită. Jucătorul și-a lăsat pașaportul în bagajul de cală și nu a putut călători împreună cu restul coechipierilor, el revenind în țară cu o zi întârziere.
La aceste două cazuri se adaugă și situația lui Clinton N'Jie, care nu a putut participa la cantonament deoarece nu a primit viză.
"Comportamentul său este inacceptabil"
Vineri, președintele Rapidului, Victor Angelescu, a oferit o reacție oficială în privința lui Boupendza.
"Situația cu Aaron Boupendza este una care nu-și are locul la Rapid. Un jucător care a refuzat să facă deplasarea înapoi în țară cu echipa, ba chiar înțeleg că a anunțat doar anumiți jucători și persoane din staff de această decizie, clar trebuie sancționat.
Rapid i-a plătit mereu salariile la zi, primele, chiria și alte lucruri stipulate în contract. Da, singura întârziere, dacă-i pot spune așa, a fost tranșa din bonusul de instalare, care avea scadența în luna Decembrie și a fost achitată luna aceasta. Abia am trecut de jumătatea lunii Ianuarie, deci o întârziere care nici nu merita menționată.
În mod clar, în situația aceasta, comportamentul său este inacceptabil și nu respectă regulamentul intern, pe care toți jucătorii îl cunosc. Sancțiunile vor fi conform regulamentului și vor fi drastice, pentru că oricine lucrează la Rapid trebuie să trateze clubul și colegii cu respect, și să dea dovadă de profesionalism."