Toate cele trei goluri au fost marcate în prima repriză, Petrila reușind o dublă pentru gazde (20, 40), în timp ce pentru moldoveni a înscris Tailson (35).
La finalul partidei, antrenorul Marius Șumudică a vorbit despre problemele ofensive ale echipei sale.
”Dacă ai atâtea situații de a marca și nu dai gol, trăiești cu emoții. N-aș vrea să fie cineva în pielea mea. E foarte greu de suportat, din ce în ce mai greu.
”Am avut o sumedenie de ocazii, nu vreau să dau nume, dar trebuie să tratăm cu mai multă atenție faza ofensivă. Rămânem datori, puteam să închidem meciul mai repede. Am avut atâtea ocazii și am marcat doar două goluri, unul din penalty, e puțin.
”Am dominat meciul, dar trebuie să fim mai clari, să marcăm, pentru a ne face viața ușoară, că altă echipă te penalizează.
”N-am înțeles relaxarea, în loc să dăm golul trei, trăim cu emoții. La ultima fază, la norocul pe care l-am avut la Rapid, mă așteptam să se întâmple cine știe ce.
”Îmi place Simeone, doar că nu mă îmbrac în negru. Am plecat direct, am luat-o la fugă și m-am dus la vestiar. Asta o să vedeți la Șumudică, îl copiez pe Simeone”, a declarat Marius Șumudică.
Tehnicianul a dezvăluit că a primit un mesaj de la atacantul Aaron Boupendza, care urmează să plece din Giulești.
”Eu am primit acum un mesaj de la el, se uita la meci, mi-a scris ‘Baftă, mister, să luăm trei puncte’ și cu o poză cu televizorul.
”Am ajuns pe șase, acum trebuie să ne menținem. Campionatul s-a cam rupt, sunt vreo 6-7 puncte de Hermannstadt. E clar că ne așteaptă un meci extraordinar de dificil sâmbătă. L-am pierdut și pe Ignat, suntem descoperiți, dar vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat Marius Șumudică.