Echipa de implementare VAR în România anunţă că la meciul Rapid – Petrolul, din Superligă, au existat probleme tehnice şi că sistemul a funcţionat doar în repriza a doua, însă şi atunci în regim de avarie.
Cu 60 de minute înainte de startul partidei, serverele VAR furnizate de EVS au pierdut semnalele video.
După multiple încercări de repornire, acestea nu au mai putut comunica, ceea ce a făcut imposibilă sincronizarea şi utilizarea lor în timpul meciului, se arată pe site-ul FRF.
Unul dintre servere s-a blocat complet, fiind necesară o operaţiune de rebootare şi resoftare.
În cele din urmă, echipa VAR a reuşit să reactiveze unul dintre servere, care a preluat toate semnalele furnizate de broadcaster, iar serviciul VAR a devenit funcţional începând cu repriza a doua a meciului.
Dar și pe durata reprizei secunde, sistemul VAR a funcţionat în regim de avarie, fără a putea folosi imaginile de la toate camerele folosite în producţia TV a meciului.
Pentru a preveni astfel de situaţii în viitor, serverul afectat va intra sâmbătă într-o revizie generală completă, anunță FRF.
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a 18-a din Superligă.