Acționarul a declarat că speră ca noul atacant să ajungă până la primul meci, programat vineri.
El a menționat că au existat numeroase negocieri și că nu au discutat cu un singur jucător, dar a exprimat încrederea că până vineri echipa va avea un atacant.
Pe lângă acesta,Angelescu a adăugat că își mai doresc cel puțin un jucător, care însă va sosi după startul sezonului.
Legat de interesul pentru Borza, acționarul a confirmat că sunt în negocieri, dar a subliniat că nu țin neapărat să-l vândă pe Borza.
”Eu spun că 75-80% el va pleca, aşa cred eu. Dar sperăm să rămână. E unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din lume, e şi în top 100 tineri jucători... sub 4 milioane nu l-am putea da”, a afirmat Angelescu.
”Sezonul ăsta trebuie să câştigăm un trofeu. Acum sunt mai optimist față de începutul sezonului trecut pentru că nu am făcut atât de multe transferuri. Avem un lot foarte bun, am încredere în noul antrenor că poate propune fotbalul pe care Rapidul şi-l doreşte. Vom mai aduce doi jucători buni şi sper eu să ne batem la titlu şi la Cupă”, a adăugat acționarul.