Mai sunt 3 etape rămase de disputat din actuala stagiune. FCSB este aproape de a cuceri cel de-al doilea titlu consecutiv, cu 42 de puncte, la 4 lungimi distanță de urmăritoarea CFR Cluj.
Ardelenii conduși de Dan Petrescu visează la event, formația din Gruia urmând să dispute pe 14 mai finala Cupei României cu Hermannstadt.
”Am încredere că putem câștiga eventul”
Cu doar câteva ore înainte de startul derby-ului, Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a declarat public că mizează pe o victorie a celor de la Dinamo în această partidă, un eventual succes al câinilor relansând lupta pentru titlu în Superligă.
”La meciul FCSB - Dinamo suntem dinamoviști. Am încredere că Dinamo își va da sufletul pe teren și va triumfa în acest derby. După acest meci lupta pentru titlu se va încinge. Am încredere în băieții mei și în Dan Petrescu că vor lupta pentru acest titlu, până în ultima secundă a campionatului.
Orice este posibil, în acest moment. Am încredere că putem câștiga eventul. Speranța moare ultima. Vom lupta pentru ambele trofee, până la capăt”, a declarat Varga, conform ProSport.

Dinamo a suferit 8 înfrângeri consecutive în ultimele dueluri directe cu rivalii de la FCSB. Duelul de pe Arena Națională va începe luni (5 mai), de la ora 20:30.