Incidentul complică serios planurile lui Elias Charalambous, care se vede privat de ambii atacanți centrali din lot, atât Alibec, cât și Daniel Bîrligea fiind indisponibili.
Primele investigații medicale nu au oferit un verdict clar, însă în urma unor controale suplimentare a fost identificată o posibilă fisură de menisc, potrivit Fanatik. Alibec urmează să efectueze un nou RMN în zilele următoare pentru confirmarea diagnosticului. Dacă acesta va fi validat, atacantul va avea nevoie de intervenție chirurgicală, ceea ce ar însemna o absență până la finalul lunii august.
Perioadă aglomerată pentru FCSB
Într-un astfel de scenariu, Alibec ar rata nu doar debutul sezonului în SuperLiga, ci și tururile preliminare din cupele europene. FCSB riscă să nu se poată baza pe el în primele opt etape de campionat, unde va avea parte de adversari precum Hermannstadt, Petrolul, Farul, Dinamo, Unirea Slobozia, Rapid, FC Argeș și, din nou, CFR Cluj, într-un meci programat în ultimul weekend din august.
Absența lui Alibec complică serios calculele campioanei, care va fi nevoită să găsească rapid soluții de avarie pentru ofensivă într-o perioadă aglomerată și decisivă pentru parcursul european.