Salt la conținutul principal

Petrolul are două goluri anulate de VAR și pierde puncte importante în lupta pentru play-off

Harrison a marcat singurul gol al partidei
Harrison a marcat singurul gol al partideiUTA

UTA Arad a reușit să câștige cu 1-0 pe terenul lui Petrolul, administrându-i a doua înfrângere sub conducerea lui Adrian Mutu.

Petrolul Ploiești - UTA Arad 0-1

Pe un teren greoi, acoperit parțial de zăpadă, arădenii au reușit să se descurce mai bine. 

Shayon Harrison a marcat primul său gol în tricoul arădenilor în minutul 17. Atacantul a deschis scorul cu o reluare la colțul lung. Cea mai mare ocazie a ploieștenilor în prima repriză i-a aparținut lui Mihnea Rădulescu. Șutul acestuia a fost respins de Gorcea de lângă bară. 

Arădenii puteau intra cu un avantaj dublu la vestiare, dar Bălbărău a respins de sub bară șutul puternic expediat de Cristi Mihai. 

Imediat după pauză, Gicu Grozav a restabilit egalitatea. A intervenit însă VAR și golul a fost anulat pentru un fault comis în construcția fazei, în cealaltă jumătate a terenului. O fază similară a avut loc și în prelungirile partidei. Tot Grozav a înscris, însă și de această dată golul a fost anulat, după consultarea VAR, pentru o poziție de offside. 

Petrolul i-a oferit acum șansa Rapidului să se distanțeze la 4 puncte în lupta pentru ultimul loc de play-off. În ultimele trei etape, Petrolul joacă la CFR Cluj și Poli Iași, închizând sezonul regular pe teren propriu împotriva lui Sepsi. 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal