”Pentru noi nu este o revanșă, dar va fi diferit!” Chalarambous, înaintea derby-ului FCSB - Dinamo

FCSB - Dinamo se joacă sâmbătă, 6 decembrie
FCSB - Dinamo se joacă sâmbătă, 6 decembrieRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri (5 dec), într-o conferință de presă, că derby-ul cu Dinamo de sâmbătă nu va fi o revanşă după înfrângerea din tur (scor 3-4), dar a subliniat că va fi un meci total diferit.

”Nu ne gândim la revanșă, dar va fi un meci total diferit față de ultimul cu Dinamo

”Nu vedem meciul ca o revanşă, pentru că dacă mă uit la toate derby-urile cu Dinamo avem 9-10 victorii şi o înfrângere. Aşa că nu trebuie să ne gândim la revanşă. 

Va fi un meci total diferit față de ultimul cu Dinamo. Trebuie să ne concentrăm la maximum tactic şi fizic. Când este un derby, nu te mai gândeşti decât la cum să câştigi. Pentru noi e foarte important să câştigăm pentru a urca în clasament, dar în timpul jocului nimeni nu se gândeşte la locurile din clasament sau alte lucruri.

Pentru a câştiga cu Dinamo trebuie să câştigăm toate duelurile şi să fim mai buni ca Dinamo. Asta vom încerca să facem mâine. Nu depindem doar de un jucător sau doi pentru a marca.

Suntem o echipă şi trebuie să muncim împreună, aceasta este singura modalitate de a ne impune”, a afirmat tehnicianul.

Citește și: Cum vrea Kopic ca Dinamo să o bată din nou pe FCSB: ”În derby-uri nu este niciodată vorba despre favorite”

”Mâine avem un motiv în plus să câştigăm”

”Pentru mine, acest gen de meciuri sunt cele mai frumoase, la fel şi pentru jucători şi suporteri. Mâine avem un motiv în plus să câştigăm, pentru că ştim cât de important este meciul cu Dinamo pentru suporterii noştri.

Sunt convins că jucătorii vor da totul pe teren pentru a câştiga toate cele trei puncte. Din moment ce acest meci cu Dinamo este special pentru suporteri, el este special şi pentru mine. Este o întâlnire istorică şi poate cel mai mare derby al țării”, a adăugat el.

”Nu îmi este teamă de nimic şi cred în aceşti băieți mai mult de 100%”

Elias Charalambous a menționat că are încredere în jucătorii săi că vor arăta aceeaşi determinare şi atitudine precum în meciul cu Farul din etapa precedentă.

”În ultimul meci din campionat, cel cu Farul din deplasare, am văzut o reacție bună a jucătorilor şi chiar le-am spus la final că avem nevoie în continuare de acest spirit.

Au arătat în momentele dificile caracter, atitudine şi calitate. Aşa că sunt sigur că vom vedea acelaşi spirit şi mâine. Eu sunt mereu pozitiv, nu îmi este teamă de nimic şi cred în aceşti băieți mai mult de 100%”, a precizat el.

Pentru partida de sâmbătă, antrenorul nu se va putea baza pe Daniel Bîrligea, accidentat în meciul cu Steaua Roşie Belgrad din Europa League. 

”Bîrligea este indisponibil. Şi, după primele informații, este posibil să nu-l avem la dispoziție până la finalul anului. În ceea ce îl priveşte pe Miculescu, rămâne de văzut.

După antrenamentul de azi vom decide dacă poate intra mâine sau nu”, a mai spus Charalambous.

FCSB o întâlneşte pe rivala Dinamo, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a a Superligii.

Urmărește FCSB - Dinamo pe Flashscore!