Salt la conținutul principal

Pedro Nuno, în cea mai bună perioadă a carierei la Oțelul: ”Lucrurile îmi merg cum nu mi-au mers niciodată”

Pedro Nuno, în cea mai bună perioadă a carierei la Oțelul
Pedro Nuno, în cea mai bună perioadă a carierei la OțelulOțeul Galați

Pedro Nuno traversează la Oțelul Galați una dintre cele mai consistente perioade ale carierei. Portughezul de 31 de ani a început noul sezon cu cinci pase decisive în primele cinci etape, după ce în stagiunea precedentă a înregistrat șapte goluri și trei assist-uri, deși o accidentare l-a ținut departe de teren mai mult de două luni.

Ajuns la al doilea sezon în SuperLiga, mijlocașul ofensiv spune că mediul găsit la Galați l-a ajutat să-și arate calitățile. Se simte apreciat la club, iar numărul mare de portughezi din lot i-a simplificat adaptarea.

”În România lucrurile îmi merg poate cum nu mi-au mers niciodată înainte în carieră”, a spus Pedro Nuno pentru Flashscore Portugalia.

A refuzat inițial Oțelul pentru că voia să revină în Portugalia

România nu reprezenta însă destinația pe care Pedro Nuno o avea în minte după plecarea din Polonia. Dorința sa era să revină acasă, iar prima ofertă primită din partea Oțelului, în luna mai, a fost refuzată tocmai din acest motiv.

Cum întoarcerea în Portugalia nu s-a concretizat, gălățenii au revenit ulterior cu o propunere. Pedro Nuno a acceptat de această dată, fără să știe exact la ce să se aștepte.

”Am venit fără mari așteptări, ca să fiu sincer, dar am găsit un campionat competitiv și cu jucători de foarte bună calitate”, a explicat portughezul.

După mai bine de un an petrecut în SuperLiga, Pedro Nuno consideră că fotbalul românesc i se potrivește mai bine decât cel întâlnit în Polonia. Acolo a găsit o competiție mai fizică și mai intensă, în timp ce în România are mai mult spațiu pentru calitățile sale tehnice.

Portughezul vede totuși și puncte care pot fi îmbunătățite. Consideră că, în anumite momente, în special spre finalurile partidelor, SuperLiga nu are același nivel tactic cu alte campionate în care a evoluat. În schimb, apreciază echilibrul competiției și calitatea individuală a fotbaliștilor.

”Fotbalul de aici se potrivește mai mult caracteristicilor mele. Nu este atât de intens și fizic precum în Polonia, dar sunt jucători de foarte bună calitate și este un campionat echilibrat și dificil”, a punctat mijlocașul.

Cifrele lui Pedro Nuno
Cifrele lui Pedro NunoFlashscore

Portugheza, aproape limba oficială în vestiarul Oțelului

Adaptarea în afara terenului a fost facilitată de grupul numeros de portughezi de la Galați. Pedro Nuno a dezvăluit că în vestiar se vorbește atât de mult portugheza încât până și colegii români încearcă să folosească limba.

”Practic, în vestiar se vorbește numai portugheză. Rareori vorbim engleză. Până și românii încearcă de multe ori să vorbească portugheză”, a povestit el.

Apropierea dintre cele două limbi a contribuit, în opinia sa, la integrare. Jucătorul remarcă rădăcinile latine ale limbii române și spune că fotbaliștii celor două naționalități ajung să înțeleagă anumite cuvinte fără să aibă nevoie de engleză.

Mai importantă pentru el a fost însă atitudinea colegilor români.

”Ne înțelegem foarte bine. Sunt oameni care încearcă să ne integreze din primul moment și să ne facă să ne simțim ca acasă. Este foarte important pentru cineva care se află în străinătate.”

Experiența din România este cu atât mai importantă pentru Pedro Nuno după anii în care singurătatea a reprezentat una dintre principalele dificultăți ale aventurilor sale în afara Portugaliei. La Galați, grupul de portughezi se întâlnește și în timpul liber, ceea ce i-a făcut viața mai ușoară decât în alte țări.

Cum vede Oțelul și lupta pentru play-off

Pedro Nuno a remarcat și legătura dintre Oțelul și suporteri. Portughezul consideră că, într-un campionat în care asistențele nu sunt întotdeauna foarte ridicate, clubul gălățean se numără printre cele capabile să mobilizeze un public numeros.

În același timp, vede un club aflat într-un proces de reconstrucție. De la sosirea sa au existat mai multe schimbări la nivelul infrastructurii, printre care un nou spațiu de pregătire fizică și renovarea vestiarului.

”Există clar intenția de a schimba lucrurile și de a face clubul mai mare”, consideră portughezul.

Oțelul Galați ocupă locul 10
Oțelul Galați ocupă locul 10Flashscore

Ambițiile trebuie însă raportate la posibilitățile actuale. Pedro Nuno subliniază că Oțelul nu se află printre cluburile cu cele mai mari bugete din SuperLiga și nu vorbește despre o eventuală luptă la titlu. În schimb, calificarea în play-off ar reprezenta o performanță importantă.

Nici acest obiectiv nu va fi ușor de atins. În analiza sa, Dinamo, FCSB, Universitatea Cluj și CFR Cluj fac parte dintre echipele puternice, ceea ce lasă puține poziții disponibile pentru restul candidatelor.

O altă problemă este profunzimea lotului gălățean.

”Avem jucători buni, în special dintre cei care joacă mai regulat, dar ne lipsesc unele soluții. Pe termen lung, asta ne poate afecta. Este suficient să apară una sau două accidentări pentru ca dinamica echipei să se schimbe.”

Cinci assist-uri și un gol pe care încă îl așteaptă

Startul individual de sezon îi oferă însă motive de optimism. Pedro Nuno are deja cinci pase decisive în cinci partide, dar nu a reușit încă să înscrie. A avut inclusiv un penalty ratat.

Portughezul nu privește situația ca pe o presiune suplimentară și este convins că primul gol va veni dacă își menține nivelul evoluțiilor.

Obiectivele sale depășesc actualul sezon. Vrea să continue să progreseze și speră ca evoluțiile din România să îi deschidă în viitor posibilitatea unor noi provocări, inclusiv din punct de vedere financiar.

Accidentarea gravă și anii dificili din străinătate

Perioada bună de la Galați vine după mai mulți ani în care cariera lui Pedro Nuno a trecut prin momente complicate. În Portugalia a evoluat pentru Académica, Tondela, Moreirense și B-SAD, înainte să înceapă aventura în afara țării.

Una dintre cele mai grele experiențe a fost accidentarea gravă la ligamente suferită la Moreirense, tocmai într-un moment în care simțea că se afla în ascensiune. Era în ultimul an de contract și admite că s-a gândit inclusiv la posibilitatea ca acea problemă să îi pună cariera în pericol.

Recuperarea a fost dificilă și din punct de vedere psihic.

”Nici măcar nu puteam să mă uit la meciuri de fotbal. Încercam să mă detașez cât mai mult, pentru că simțeam o neputință enormă”, și-a amintit Pedro Nuno.

A urmat plecarea din Portugalia. Prima destinație a fost Israel, unde a rămas aproximativ o lună, înainte să aleagă Turcia. Acolo, cutremurul produs în regiunea în care evolua i-a întrerupt practic sezonul.

Fotbalistul se afla în Portugalia când s-a produs seismul, după ce primise câteva zile libere. Meciurile echipei sale au fost ulterior anulate, iar Pedro Nuno a rămas luni întregi fără să joace.

Au urmat Azerbaidjan și Polonia, înainte ca traseul să îl aducă în România. Anii petrecuți departe de familie l-au făcut să descopere, spune el, că este mai rezilient decât credea.

”Idealizam alte lucruri pentru cariera mea”

Pedro Nuno nu ascunde faptul că, la 18 ani, își imagina un alt traseu. A semnat cu Benfica după perioada petrecută la Académica, dar nu a primit șansa de a evolua pentru prima echipă a clubului din Lisabona.

”Visam și îmi doream alte lucruri pentru cariera mea. Probabil mulți colegi care nu au reușit ceea ce am reușit eu ar da orice pentru cariera pe care am avut-o. Dar la 18 ani ne gândim la alte cluburi, alte ligi și alte niveluri”, a explicat el.

Una dintre ambițiile rămase este participarea într-o competiție europeană. În același timp, Pedro Nuno nu ascunde că și-ar dori să joace din nou în Portugalia. După plecarea din Polonia se aștepta să găsească mai ușor un proiect acasă, însă ofertele dorite nu au venit, iar Oțelul a devenit soluția pe care a ales-o.

Deocamdată, experiența de la Galați i-a oferit exact stabilitatea pe care o căuta.

Nuno Pedro la al doilea sezon în România
Nuno Pedro la al doilea sezon în RomâniaOțelul Galați

Académica, clubul rămas ”în inimă”

Dacă România îi oferă prezentul, Académica ocupă un loc special în trecutul și, posibil, în viitorul lui Pedro Nuno. Portughezul urmărește în continuare echipa la care și-a făcut debutul profesionist și speră să o vadă revenind în prima ligă.

”Este clubul meu. Nu m-am născut suporter al Academicăi, dar voi muri suporter al Academicăi”, a spus fotbalistul.

Nu exclude nici posibilitatea unei reveniri la un moment dat, fără să facă însă promisiuni.

Fotbal