Ahmed Bani (22 de ani) este noul jucător al celor de la Oțelul Galați! Anunțul a fost făcut de trupa antrenată de Ovidiu Burcă (44 de ani), pe site-ul oficial. Tot sâmbătă, gălățenii l-au prezentat și pe Alexandru Stan (19 ani), atacant venit de la Rapid.
Stan va juca la Oțelul până la finalul acestui sezon, sub formă de împrumut.
În ceea ce-l privește pe mijlocașul ofensiv Ahmed Bani, internațional Under 21, el este ”unul dintre cele mai mari talente din ultimii ani ale fotbalului românesc”, au scris cei de la Oțelul.
Bani a semnat pentru doi ani și jumătate cu Oțelul.
Ahmed a jucat 135 de partide pentru „câini”, reușind 13 goluri și 19 pase decisive, iar în acest sezon a bifat un gol și trei pase decisive în 16 meciuri.

”Transferul la Oțelul este o șansă importantă pentru mine să demonstrez că îmi pot ajuta echipa la cel mai înalt nivel, adică în Superligă.
”Mă bucur că voi lucra iarăși cu domnul Ovidiu Burcă și sper să obținem rezultatele pe care le așteaptă un oraș întreg. Hai, Oțelul și bun găsit, dragi gălățeni!”, a declarat Bani, pentru site-ul oficial al gălățenilor.
Atacant de la Rapid
Alexandru Stan este cel de-al doilea jucător care a semnat cu gălățenii. Atacantul va evolua sub formă de împrumut până la vară.
Stan are 19 ani și este un jucător al academiei Rapid1923. În stagiunea curentă, a jucat pentru Gloria Buzău tot sub formă de împrumut până în luna decembrie a anului trecut.

”Transferul la Oțelul este o provocare pentru cariera mea și abia aștept să intru pe teren în meciurile oficiale. Le mulțumesc conducătorilor clubului și domnului Burcă pentru că îmi oferă această șansă.
”Noii mei colegi m-au primit extraordinar, știu că Oțelul are o echipă foarte unită și simt determinarea fiecăruia de a obține rezultate bune în acest sezon de primăvară. Așteptăm toți suporterii alături de noi. Hai, Oțelul!”, a precizat fotbalistul.