Luis Paradela (27 de ani) va rămâne definitiv pe ”Ion Oblemenco” la Universitatea Craiova.
Jucătorul cubanez a fost împrumutat în vară de la Saprissa, formație din Costa Rica. El a convins în tricoul alb-albastru și va fi cumpărat definitiv de formația din Bănie, patronul Mihai Rotaru urmând să achite clauza de 250 de mii de euro, potrivit prosport.ro.
Luis Paradela a evoluat în 20 de meciuri pentru Craiova și a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă, însă o accidentare gravă (ruptură a ligamentelor încrucișate) îl va face să rateze restul sezonului.
700 de mii de euro este cota de piață a lui Luis Paradela, potrivit transfermarkt.com.
