Oficial! Universitatea Craiova a anunțat al doilea transfer al zilei

Monday Etim
Monday EtimUniversitatea Craiova

Universitatea Craiova a oficializat transferul nigerianului Monday Etim. Fotbalistul a semnat un contract pe 3 sezoane, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul.

”Bun venit la Știința, Monday Etim! Universitatea Craiova își întărește compartimentul ofensiv și l-a transferat astăzi pe Monday Etim, de la formația Hillerod. Nigerianul în vârstă de 26 de ani a semnat cu Știința un contract valabil pe o perioadă de 3 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

”Noul nostru leu a evoluat în trecut la echipe precum Hillerod, Roskilde, Helsingor, Orange County și FC Toros. Succes în familia alb-albastră!”, au transmis oltenii prin intermediul unui comunicat oficial.

Cifrele lui Monday Etim
Cifrele lui Monday EtimFlashscore

O zi aglomerată

Acesta este al doilea transfer al zilei anunțat de Univeristatea Craiova, după ce mai devreme în cursul zilei de marți oltenii au anunțat și transferul fundașului Adrian Rus despre care puteți afla mai multe detalii aici

După 8 runde disputate, echipa olteană se află pe primul loc în Superliga și, în premieră, a intrat în faza grupelor din Conference League. În acest context, conducerea clubului a decis să întărească lotul, având în vedere că Universitatea va trebui să facă față pe trei fronturi: campionat, cupele europene și Cupa României.