Oficial! Rapid realizează al doilea transfer al iernii: ”Cel mai frumos cadou de ziua mea”

Actualizat
Robert Sălceanu, oficial jucătorul Rapidului
Robert Sălceanu, oficial jucătorul RapiduluiFC Rapid

Rapid București a oficializat joi (15 ianuarie) cea de-a doua achiziție a acestei ierni, după împrumutul atacantului Daniel Paraschiv. Fundașul stânga Robert Sălceanu (22 de ani) de la Petrolul Ploiești este alesul conducerii din Grant.

UPDATE - Rapid l-a prezentat oficial pe Robert Sălceanu

”Robert Sălceanu este fotbalistul Rapidului! 

Fundașul stânga în vârstă de 22 de ani vine de la Petrolul Ploiești și a semnat un contract valabil pe 3 ani și jumătate cu Rapid.”, a fost anunțul făcut de gruparea giuleșteană pe rețelele de socializare.

”Este un vis ca la doar două zile de la ziua mea să semnez cu Rapidul. E cel mai frumos cadou. Abia aștept să joc în Giulești în fața Rapidiștilor”, a fost prima declarație oferită de Sălceanu în tricoul noii echipe.

Știre inițială

Această tranzacție face parte dintr-un schimb mai amplu de jucători între cele două rivale. Rapid l-a trimis deja pe Cristi Ignat sub formă de împrumut la Ploiești, iar pe același drum urmează să plece și Rareș Pop.

Întârzierea anunțului oficial în cazul lui Pop a fost cauzată strict de negocierile pentru Sălceanu, deoarece Petrolul dorește să îl aibă pe fotbalistul ofensiv la dispoziție pentru partida cu Universitatea Craiova, programată pe 19 ianuarie.

Contract pe termen lung 

Încrederea Rapidului în Robert Sălceanu este demonstrată de durata contractului propus. Fundașul va semna o înțelegere valabilă până în 2030, o strategie similară cu cea aplicată în cazul lui Andrei Borza la venirea de la Farul.

De altfel, aducerea lui Sălceanu pare să pregătească terenul pentru o posibilă despărțire de Borza, care ar putea fi cedat în această iarnă sau cel târziu în vară.

Prin această mutare, antrenorul Costel Gâlcă își asigură doi jucători ”under” pe același post, evitând astfel modificări tactice majore în cazul unor eventuale accidentări sau suspendări.

Sălceanu, evaluat la 300.000 de euro pe site-ul Transfermarkt, oferă și o mare versatilitate tactică: deși este fundaș stânga la bază, el poate evolua cu succes și ca wingback în sistemele cu trei fundași centrali.

Robert Sălceanu
Robert SălceanuFlashscore

”Lupii galbeni” nu se aleg doar cu împrumuturile tinerilor de la Rapid, ci vor încasa și o sumă de bani în schimbul lui Sălceanu, păstrând în același timp un procent dintr-o viitoare revânzare a jucătorului.

Gruparea de pe „Ilie Oană” s-a mișcat rapid pentru a acoperi golul lăsat în defensivă și l-a legitimat deja pe Andres Dumitrescu.

Fostul jucător al celor de la Slavia Praga era liber de contract și a semnat un acord valabil pentru un an și jumătate, fiind gata să intre imediat în planurile ploieștenilor.